• profesorul Orla K. Adamsen, de la Universitatea Tehnică din Aarhus, a aprins spiritele studenților băcăuani cu anunțul despre cîteva burse gratuite în Danemarca
După cum am mai anuțat în ziarul nostru, de patru ani încoace, Universitatea din Bacău este implicată în Contactul instituțional „Socrates-Erasmus”, prin care cadre universitare și studenți studiază ori aprofundează o disciplină la universități din Danemarca, Finlanda, Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania. În ultmii doi ani, acest program a devenit reciproc, în sensul că și la Bacău au sosit studenți și profesori care au ținut conferințe și prelegeri. Zilele acestea, în cadrul Zilelor Universității din Bacău, invitat a fost profesorul danez Orla K. Adamsen, de la Universitatea din Aarhus. Acesta a venit, însoțit de soția sa. După prima zi de curs susținută în fața studenților băcăuani, în premieră la Universitatea noastră, invitat la decanatul Facultății de Inginerie, am avut și noi o scurtă întrevedere cu reprezentatul Universității din Aarhus. Cu o figură tipică de nordic, tuns scurt și cu o privire veselă, Orla K. Adamsen s-a arătat încîntat de cele văzute aici și nu a găsit nici un motiv pentru a-și face o impresie negativă față de sistemul de învățămînt băcăuan ori condițiile existente. „Am avut o zi frumoasă. Totul a fost cum mă așteptam. Chiar dacă Universitatea nu este nouă, ea este bine organizată. În laboratoare am văzut computere și programe pe care le utilizăm și noi în Danemarca”, a spus Orla K. Adamsen. Prin acestea, profesorul a ținut să precizeze că „și aici sînt aceleași probleme ca la Universitatea din Aarhus, adică lipsa banilor, atît de necesari pentru achiziționarea unor echipamente de ultimă generație, necesare pentru a fi moderni”. Cît despre primul curs la care au asistat în jur de 25 de studenți, Orla K. Adamsen a afirmat că: „știu că a fost un curs nou pentru ei și au luat contactul cu multe cuvinte noi în această disciplină, dar s-au arătat interesați, lucru ce m-a bucurat”. Totodată, el a remarcat un fapt inedit, din punctul de vedere al unui danez: „am constatat aici, la Bacău, că există multe femei interesate de mecanică, lucru neîntîlnit la noi în Danemarca”. Remarca nu a scăpat soției, care, din dreapta profesorului, a zîmbit cu multă înțelegere spre el. (C. Gh.)
Lasă un răspuns