Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Onești a găzduit
ieri spectacolul aniversar „Azi e zi de sărbătoare” prijeluit de împlinirea a 40 de ani de la înființarea cunoscutului ansamblu folcloric „Doina Trotușului”. A fost un adevărat regal, la realizarea căruia au contribuit peste 50 de soliști vocali, instrumentiști și dansatori. Alături de ei au concertat nume de marcă ale folclorului românesc: Ionela Prodan, Aurel Tamaș, Margareta Clipa și Anton Achiței. De asemenea, au fost invitați reprezentanți ai Uniunii Italiene de Folclor, ai ansamblului Pastoria del Burgo Furo (Italia), ai Federației Naționale de Folclor, ai Ministerului Culturii și Cultelor, ai administrației locale și județene.
Separat de programele artistice au fost prezentate comunicări privind „conceptul de autenticitate din perspectiva culturii folclorice contemporane”, „istoricul portului și obiceiurile de pe Valea Trotușului”, „tradiție și inovație în folclorul românesc”. Ansamblul folcloric „Doina Trotușului” a demonstrat, în cei 40 de ani
de activitate, că este unul dintre prestigioasele colective artistice
ale județului Bacău, care și-a cucerit o binemeritată popularitate
pentru ținuta interpretativă, pentru originalitate și diversitatea
repertoriului ales. Dovadă stau numeroasele premii obținute în
Olanda (1977, 1999), Anglia (1989), Suedia (1983), Franța (1984,
1990), Siria (1983), Bulgaria (1989), Elveția (1990), Turcia (1995) și
Italia (1996, 1999, 2002). În ciuda acestor rezultate remarcabile,
susținerea unui astfel de ansamblu necesită fonduri importante. Francisc Tenășel, actualul instructor al ansamblului, ne-a
declarat că sponsorii sînt destul de greu de găsit. (Daniel GORUN)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.