„Vreau să fiu campion mondial”

Redacția Ziarul de Bacău

• spune Vasile Drăghici – Junior, participant la Campionatul Mondial de pescuit sportiv din Italia

Pentru pescarii băcăuani, dar nu numai pentru ei, numele de Vasile Drăghici nu mai este de multă vreme unul necunoscut. Participant la multe campionate naționale de pescuit sportiv și clasat pe locul întîi, în această vară, la Turneul Campionilor de la Mamaia, Vasile Drăghici și-a găsit, în sfîrșit, un „adversar” pe măsură. Este vorba chiar de fiul său, Vasile Drăghici – Junior, care, de vreo cîțiva ani, calcă apăsat pe urmele tatălui său. „Cînd eram mic, mă lua tata la pescuit și microbul mi-a intrat în sînge. Adevărata activitate competițională am început-o la 11-12 ani, iar un an ma tîrziu am reușit să devin chiar vicecampion național”, spune Juniorul, acum în vîrstă de 18 ani. Deoarece în scurt timp și-a demonstrat măiestria, Vasilică a cîștigat și încrederea pescarilor sportivi veterani, care l-au luat în echipă. Așa s-a ajuns ca la doar 12 ani, Drăghici-Junior să facă parte din lotul județului și să concureze la secțiunea seniori. Din 1995 și pînă acum cîțiva ani, Vasilică s-a aflat în fiecare an pe treptele podiumului la concursurile naționale. Dar adevărata ieșire în lume s-a petrecut în viața lui Drăghici-Junior anul trecut, cînd a reușit să „prindă” echipa națională și să participe la Campionatul Mondial de juniori din Ungaria, unde s-a clasat pe un onorant loc șase, la proba individuală. Anul acesta, Vasilică a repetat din nou isprava, clasîndu-se de această dată doar pe locul 15 la Campionatul Mondial de pescuit sportiv pentru juniori, care a avut loc în perioada 26-27 iulie, la cîțiva kilometri de Florența. „A fost un concurs foarte dificil, cu 21 de echipe a cîte cinci concurenți din toată lumea. Greul a început chiar înainte de plecare, cînd am fost anunțați că trebuie să ne achităm singuri costurile deplasării. Din fericire, am găsit niște oameni săritori, cum ar fi Constantin Șoșu, președintele Societății Vînătorul și Pescarul Sportiv, Gelu Cociorvă, unul din patronii magazinului G&B din Piața Centrală, și doctorul Florin Velisar, de la care am făcut rost de cei 500 de euro necesari pentru concurs. Nada a fost cea care a stabilit clasamentul final. Nouă ne era asigurată de firma Sensans, însă cum aveau înscrise deja în competiție două echipe franțuzești, de-ale lor, se înțelege că nu aveau nici un interes să ne dea nouă nada cea mai bună”, crede Drăghici-Junior.

Acum, că sezonul competițional s-a încheiat, Vasilică lucrează la un atelier auto, de unde speră să adune suficienți bani pînă la anul, cînd este hotărît să dea marea lovitură. Cea de a deveni campion mondial la pescuit sportiv.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.