La Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău au sosit biletele de tratament pentru pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii pentru luna noiembrie. Aceștia au la dispoziție 1.262 de bilete de tratament, în toate stațiunile de tratament. „Pentru luna noiembrie sînt programate două serii de bilete. Pentru cei care vor să plece în stațiune în prima serie sînt disponibile 622 de bilete, cu plecare de pe 9 noiembrie, iar pentru cealaltă serie sînt 640 de bilete, cu plecare de pe 27 noiembrie”, ne-a declarat Marina Arva, director economic la CJP Bacău. Prioritate au, ca de fiecare dată, veteranii de război, deținuții politici și persoanele care urmează programe de recuperare medicală.
Pensionarii din Bacău au depus la Casa de Pensii 590 de cereri pentru bilete, iar la Casa Locală din Onești au fost depuse 170 de cereri. „În această perioadă, rămîn disponibile circa 300 de bilete, adică un sfert din totalul celor pe care le primim de la București”, a precizat Marina Arva. Bilete disponibile rămîn la Amara (circa 200 într-o lună), Monteoru, Sîngeorz Băi, Covasna, Herculane, Buziaș, Voineasa și Tinca, stațiuni în care, din experiența anterioară, se știe că nu se duce nimeni. În general, pensionarii preferă stațiunile apropiate de județ, precum Slănic Moldova, Tîrgu Ocna, Bălțătești, dar și stațiuni ca Eforie Nord, Covasna și Felix. (C.T.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.