FĂRĂ PREJUDECĂȚI Eterna poveste

Vă e frig? Să nu facem din asta o dramă. Mai puneți o haină pe voi și, cum-necum, trecem și iarna asta. În fond, pînă acum nu a murit nimeni înghețat în case. Omul este adaptabil, iar limitele rezistenței umane sînt, practic, nelimitate, așa că să ne vedem în primăvară teferi și nevătămați. Sloganul e vechi, are vreo 60 de ani, l-au inventat comuniștii și l-au pus la păstrarea guvernanții post-decembriști. Grație lor, a rămas la fel de tînăr și de viguros. Ce atîta căldură în case? Căldura moleșește, e aducătoare de boli, pe cînd frigul te ține în priză, tremuratul pune sîngele în mișcare și activează mușchii. În fiecare toamnă, aceleași poticneli, aceleași asigurări, aceeași scuză: vom vedea, vom face, vom drege, nu se poate mai mult. Spitalele de adulți și cele de pediatrie nu mai fac față avalanșei de bolnavi – vîrstinici sau copii – care le suprapopulează. Infecțiile și inflamațiile căilor respiratorii devin, pentru o bună bucată de vreme, cam pînă prin martie-aprilie, vedetele de necontestat ale maladiilor hibernale românești. Citiți presa din oricare zi doriți, și veți avea confirmările. Le vor concura, în curînd, gripa și victimele bolilor cardiace. Nici în case nu prea e de stat în această perioadă de tranziție de la toamna-timpurie la iarnă, se pare, la fel de grăbită. E mai frig înăuntru decît afară. Producătorii de agent termic amenință și promit: cine nu plătește datoriile, să-și ia adio de la căldură, chit că riscă experiența refrigerării. Cei care vor să-și pipăie caloriferele fierbinți să ceară, că le dăm imediat. Dar cu bani. De unde? Restanțele sînt de vreo patruzeci de miliarde. Mulți se debranșează. Alții, se înghesuie în cîte o cameră și fac socoteli: dacă în iarna lui ’89, factura lunară la căldură reprezenta cel mult 2-3 procente din cîștigul mediu al unei familii compusă din 3 persoane, în prezent aceasta a ajuns la circa 40 la sută. Comparația devine și mai convingătoare dacă este exprimată în termeni absoluți: de la 180- 200 de lei, în urmă cu 13-14 ani, la 1.800.000 – 2.000.000 de lei, în prezent. Adică, de 1.000 de ori! Explicații și justificări, pentru asemenea evoluții absolut aberante, există cu duiumul: au crescut cu atît și atît tarifele la apă, energie electrică, gaze naturale, salariile s-au mărit și ele. Costurile au acoperire. Ne vom moderniza și vom mai vedea. Spună, careva, că nu au dreptate! Dar mă întreb: alea, tarifele cu pricina, de ce or fi trebuit să se umfle ca burta unui bolnav de ciroză umedă? Nu puteau să rămînă în poziția „pe loc repaos”, în loc s-o ia la „pas alergător”? Dania guvernamentală din fiecare iarnă, acele compensații destinate familiilor cu venituri mici și persoanelor defavorizate, nu rezolvă mare lucru. Bani aruncați pe foc, care accentuează discriminarea dintre cei ce muncesc și nu au suficient și cei care nu fac nimic, dar li se pune pitacul în palma întinsă. Politici românești, cine să le mai înțeleagă? Mă las, și eu, păgubaș să tot vorbesc în van și vă dau întîlnire în primăvara viitoare. Asta, dacă vom ieși cu bine din iarna care ne pîndește. Un sfat pentru cine este dispus să-l primească: împăcați-vă cu gîndul că, totuși, poate fi și mai rău. Poate asta vă mai încălzește. (Mihai BUZNEA)