Cauza internării în Secțiile de Infecțioase copii și adulți a celor șapte copii și tineri de la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități din Bacău rămîne necunoscută. Unul dintre copiii cu handicap a fost diagnosticat, după efectuarea analizelor, cu dizenterie, iar alți șase au fost depistați cu enterocolită. Potrivit Adrianei Ghindă, medicul de familie care îi supraveghează pe copii internați, condițiile special concepute pentru persoanele cu handicap din centru și verificările făcute permanent la alimente exclud posibilitatea ca aceștia să fi contactat virusul care declanșează dizenteria. În plus, tuturor salariaților care au intrat în contact cu pacienții li s-au recoltat probe coprobacteriologice, iar rezultatele au fost negative. „Cauza acestor internări ar putea fi, după părerea mea, o indigestie cauzată de la o mîncare de fasole. Pînă acum, am evitat să le includem în meniu fasolea, pentru că este mai greu digerabilă, iar acești copii au probleme de digestie. În jurul datei de 10 octombrie au mîncat iahnie de fasole, după care au apărut, la interval de cîteva zile, internările. Nu văd ce altceva ar putea fi, pentru că acolo condițiile sînt foarte bune”, a spus medicul Adriana Ghindă. De la înființarea unității, în februarie 2001, au mai fost înregistrate cazuri de indigestie, însă nu atît de numeroase ca acum. (C.B.)
Iahnia de fasole, presupusa cauză a dizenteriei de la centrul de plasament
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.