Achiziționarea unui PC sau upgrade-ul componentelor reprezintă în acest început de nou mileniu o acțiune obișnuită și frecventă pentru un utilizator de calculatoare, mai ales dacă acesta este și pasionat de IT. Din păcate, pentru mulți utilizatori, a cumpăra un computer înseamnă doar să caute un monitor, o tastatura și o carcasă care să arate cît mai bine, și care, eventual, să coste cît mai puțin. Totuși, pentru a respecta banii investiți, trebuie precizat că alegerea unei configurații hardware eficiente necesită timp și cunoștințe temeinice în domeniu pentru a cumpăra un produs de calitate. Numărul mare de oferte de pe piață poate deruta un cumpărător, crescînd riscul unei decizii greșite, care costă bani, timp și nervi irosiți. În lumea modernă, investiția periodică în tehnica de calcul este o necesitate…
Cu toții ne-am dori să avem alocat un buget nelimitat pentru cumpărături, cel puțin pentru marile noastre pasiuni. În cazul PC-urilor, este bine de știut că a face economie peste o anumită limită, duce la expunerea la o serie de probleme neplăcute în ergonomie și în funcționare. De aceea, la un calculator de 500 de dolari, o depășire de buget de 15-25 $ poate face diferența între un PC care va vizita service-ul de numeroase ori și între un computer echilibrat, stabil, rapid. Este recomandabilă alegerea unor componente de calitate chiar dacă prețul final depășește suma prevăzută cu 3-5%. Nu trebuie căzut nici în cealaltă extremă, gîndind că trebuie să cumpărăm cel mai nou și mai performant computer. Decît să investim 3.000 de dolari într-un PC de ultimă generație, mai bine cheltuim 50% din sumă și realizăm un sistem ce oferă 95% din performanțele primului.
În cazul calculatoarelor noi nu se recomandă achiziționarea unor componente abia lansate pe piață, acestea avînd în majoritatea cazurilor un preț exorbitant și nejustificat. De exemplu, se știe că valoarea unui anumit procesor scade în timp, însă cea mai mare devalorizare o suportă în primele șase luni, cu zeci de procente (se poate atinge chiar și 70%), devalorizarea ulterioară avînd o curbă lent descendentă. Un PC nou, complet, se poate găsi începînd de la 500 de dolari, însă cu caracteristici minime și cu resurse la fel de puține. Cu cît investiția este mai mare, va crește calitatea componentelor, viteza lor, ergonomia și capacitățile totale de lucru ale calculatorului, și proprietarul dispune de un interval de timp mai mare pînă la apariția următoarelor limitări aduse de noile programe ce vor apărea. Cu alte cuvinte, dacă se dorește păstrarea constantă a capacității de calcul în raport cu viitoarele programe mai complexe, care vor cere noi și noi resurse de calcul, cu cît investim mai mult la început, cu atît vom fi nevoiți să investim mai puțin în viitorul apropiat, și invers.
Prețurile la care ne vom referi în continuare nu conțin TVA.
Ce vrem să facem cu PC-ul?
Calculatoarele se cumpără în funcție de modul în care urmează a fi folosit, distingîndu-se mai multe tipuri. Office PC: procesor minim, placă de bază cu totul integrat, 128 MB RAM, HDD minim, CD-ROM, monitor de 15″ sau 17″, eventual second-hand, dacă se poate găsi o piesă deosebită. Dacă Office PC-ul reprezintă practic cel mai ieftin posibil PC nou, nu trebuie uitat ca va trebui investită o sumă pe măsura prețului hardware-ului, în software și imprimantă. Astfel, o licență Microsoft Office costă de la 200$ în sus, iar o imprimantă laser costă minimum 200$. Echivalentul Office PC-ului pentru acasă, ce va fi folosit exclusiv la tehnoredactat și acces Internet, poate fi la fel de bine un sistem second-hand din gama Pentium MMX 200 MHz – Pentium II 233 MHz. Home PC: nu putem da o definiție pentru acesta, deoarece contează foarte mult dacă acasă locuiește un adolescent pasionat de jocuri, o fata care prefera să scrie email-uri și să comunice prin IRC, un profesionist audio-video sau un scriitor. PC pentru jocuri: din start este un PC deosebit de costisitor, nimic nu necesită putere de calcul mai mare ca jocurile recente. Calculatorul va trebui să fie de top, cu un preț ce depățește ușor 1000 de dolari. Desigur că această situație reprezintă idealul și visul oricărui adolescent amator de jocuri pe calculator, cheltuielile însemnate (și repetate în timp, pentru upgrade-uri) provocate familiei urmînd a le suporta fiecare cum poate.
PC-ul familial, All-in-One reprezintă tot un ideal de putere de calcul, accesorii și preț ridicat. Practic, orice pasionat de calculatoare cu posibilități materiale suficiente nu va ezita să asambleze un astfel de „mic monstru”. Sistemul va tine loc (pe lîngă rularea aplicațiilor Office, a accesului la Internet și al jocurilor) de: televizor, sistem audio Hi-Fi, sistem video digital (DVD, video player și recorder), studio de prelucrare de imagini, rularea de programe super-realistice 3D, telefon internațional, videotelefon (prin webcam și acces Internet de calitate).
Cum să găsim toate componentele dorite în același loc?
În cazul în care ați ales să achiziționați un sistem complet, trebuie să vă hotarîți de la început dacă preferați cumpărarea lui „gata asamblat” sau vă încumentați să luați separat componentele, ceea ce va aduce un plus de flexibilitate. Majoritatea firmelor oferă posibilitatea clientului să-și aleagă o configurație predefinită unor scopuri precise de utilizare. Însă, în general, este bine să vă feriți de sistemele gata „preparate”, a căror reclamă abundă în mediile publicitare, deoarece acestea sînt de obicei configurate astfel încît prețul final să fie minim prin orice metodă, fără să se mai țină cont de calitate, ci numai de atragerea clientului necunoscător. În plus, majoritatea sistemelor din oferte sînt dezechilibrate, de obicei se oferă un procesor superior (care atrage clientul), alăturat unor componente mediocre și sub-mediocre, pentru a păstra prețul competitiv în fața celorlalte frime. Deoarece componentele prea ieftine reflectă de obicei performanțe și/sau fiabilitate reduse, este indicat să investiți mai mult, dar să aveți satisfacția unui calculator care nu face probleme.
Rămîn două soluții: orientarea spre o firmă mai mică, ce se aprovizionează de la mai mulți furnizori, sau asamblarea din componente cumpărate separat de la mai multe firme, de către dumneavoastră sau de către o cunoștință care se pricepe. O configurație complexă, eventual cu piese rare și scumpe, va fi extrem de greu de găsit în același loc.
Acte, documentații, garanție
Conform legii, toate piesele cumpărate trebuie însoțite de
factură. Aceasta poate fi detaliată, cu prețurile fiecărei componente în parte, sau cu o singură sumă totală, fiind însoțită, la cerere, de un certificat de asamblare și un certificat de garanție. În principiu,
factura are o valoare juridică net superioară certificatului de
garanție. În prezent, garanția se poate acorda fie întregului sistem (cu durata de doi ani în cele mai multe cazuri, dar sigilînd calculatorul), fie pe componente, garanția acestora variind între 1-3 și chiar 5 ani. Deoarece soluția sigilării PC-ului poate fi catalogată drept incomodă, tot mai multi cumpărători apelează la garanția pe componente, care, de altfel, este și mai avantajoasă (se preferă o garanție de trei ani pe un HDD de 100 dolari, decît una de doi ani pe un mouse de doi dolari). Sigilatul calculatorului pune multe probleme de utilizare pe termen lung, pentru un simplu upgrade de RAM sau pentru curățarea cooler-ului de praf fiind necesară transportarea unității centrale la sediul service-ului, lucru nu tocmai la îndemînă.
Procesorul
Procesorul este „creierul” întregului sistem, viteza sa (frecvența) este măsurată în MHz sau GHz, dar, cu toate acestea, performanța totală nu depinde în mod fundamental de procesor. Astfel, un sistem Pentium 4 poate fi mai lent decît unul Pentium II, în cazul în care componentele celui dintîi sînt slabe, iar cele din al doilea, performante. De aceea trebuie să vă gîndiți de două ori înainte de a cumpăra un procesor foarte rapid, pentru că este posibil să nu vă mai ajungă banii pentru celelalte subansamble. În plus, un procesor se poate ușor upgrada la nevoie, spre deosebire de un monitor, de exemplu. Piața procesoarelor este împărțită în prezent între Intel și AMD, cu o cotă de aproximativ 80%, respectiv 20% din volumul total al vînzărilor.
Avantajele Intel:
– renume, marketing uriaș, punct de referință, confort psihologic;
– lipsite de probleme de supraîncalzire;
– pot fi cuplate cu chipseturi fabricate tot de Intel, pentru o stabilitate optimă;
– disponibilitatea în versiune BOX (cooler original inclus) la noi în țară;
Dezavantajele Intel:
– preț de multe ori nejustificat de mare
– performanțe mai mici decît procesoarele AMD la aceeași frecvență (numai seria AMD K7);
– plăcile de bază cu chipset Intel sînt de asemenea mai scumpe.
Avantajele AMD:
– cel mai bun raport performanță/preț;
– preț întotdeauna mai mic decît un echivalent Intel.
Dezavantajele AMD
– prejudecata fondată pe unele experiențe neperformante sau neplăcute în trecut;
– disipare mai mare de căldură, fiind necesară o soluție de răcire performantă;
– predispoziția la mici probleme de instabilitate datorate chipset-urilor altor producatori (SiS, VIA, NVIDIA) în anumite configurații.
Pentru cei cei prețuiesc fiecare dolar, solutia AMD reprezintă o tentație deosebit de mare, mai ales pentru că, printr-o configurare atentă, sistemul poate fi cu nimic mai prejos unui Intel ca stabilitate. Este important de știut că nu procesorul este responsabil de (in)stabilitatea sistemului, ci temperatura sa de funcționare și, mai ales, chipsetul plăcii de bază.
Placa de bază
Un element-cheie pentru buna funcționare a calculatorului este placa de baza. Aceasta constituie caroseria pe care se vor asambla celelalte piese, conținînd socket-ul procesorului, chipsetul (cu construcție similară unui procesor, alcătuit din circuitele integrate ce coordonează toate piesele), BIOS-ul (integrat care are inscripționat în memorie un program de inițializare și de recunoaștere a componentelor), sloturile de extensie (AGP, PCI, AMR, CNR, ACR și, pe cale de dispariție, ISA), conectorii de alimentare, conectorii IDE și mufele de legătură cu perifericele.
O anumită placă de bază este construită în jurul unei anumite generații de procesor, deținînd astfel un socket al cărui număr de pini variază în funcție de platformă, fiind în număr de 370 pentru vechiul Celeron și Pentium III, 478 pentru Pentium 4 și 462 pentru procesoarele AMD. De asemenea, în funcție de modelul procesorului, variază și chipsetul, acesta avînd caracteristici tehnice variabile în functie de producător și de segmentul său de piață. Cele mai comune caracteristici sînt în prezent suportul pentru AGP 4x (de curînd 8x), ATA-100 si ATA-133 (de curînd Serial-ATA), USB 1.1 și 2.0, sunet AC97, la care se pot adăuga în funcție de fabricant și de preț, o placă grafică integrată, placă de sunet cu chip separat, eventual cu sistem 5.1, bios dublu, leduri de diagnosticare, posibilitatea conectării a două PC-uri printr-un simplu cablu USB sau prin rețea radio, posibilitatea de a restricționa accesul la lucrul pe PC și, nu în ultimul rînd, RAID, un sistem ce gestionează lucrul simultan cu mai multe hard disk-uri ce poate asigura duplicarea fidelă a datelor (pentru siguranță) și/sau împărțirea acestora uniform pe două hard disk-uri (pentru creșterea vitezei de accesare, citire și scriere). În privința alegerii chipsetului, există în prezent următoarele opțiuni:
Pentru platforma Intel Pentium 4, Celeron-P4:
-Intel 845 (SDRAM-PC133, FSB400) – total nerecomandat, oricît de ieftin ar fi;
-Intel 845D (DDR266, FSB400), Intel 845E (DDR266, FSB533), Intel 845G (DDR333, FSB533, grafică integrată);
-Intel 850 (RIMM-PC800, FSB400), Intel 850E (RIMM-PC1066, FSB533), SiS R658 (RIMM-PC1066, FSB533);
-VIA P4X266A, P4X333 si P4X400 (DDR266, respectiv 333, 400, FSB533);
-SiS645DX (PC133 sau DDR333, FSB533), SiS648DX (DDR333, FSB533);
Pentru platforma AMD AthlonXP, Duron (toate solutiile avînd FSB maxim de 266 MHz):
-VIA KT133A (SDRAM-PC133), VIA KLE (SDRAM-PC133, grafică integrată Trident Blade), VIA KM (versiune S3 Savage4 integrat, există variante și cu slot AGP);
-VIA KT266A, KT333 si KT400 (DDR-266, 333 respectiv 400, ultimul mai mult teoretic, recomandat a se folosi tot cu memorii DDR333 pentru performanță maximă);
-SiS 730 (SDR-133, grafică integrată, performanțe deosebit de slabe și instabilitate marcată);
-SiS 735 (SDR-133/DDR266, grafică integrată);
-SiS 745 (DDR333);
-NVIDIA nForce 415D (DDR-266), nForce 420D (DDR-266, grafică integrată din clasa GeForce 2MX);
-NVIDIA nForce2 (DDR-333, grafică integrată din clasa GeForce 4MX).
Cei care se vor orienta spre o soluție inițială mai ieftină, cu grafica integrată, dar care preconizează achiziționarea unei plăci grafice performante în timp, trebuie să fie atenți la alegerea unei plăci de bază ce oferă și slot AGP (ex: Intel 815 E, VIA PM si KM, Intel 845G, NVIDIA nForce420, nForce2).
Memoria RAM
Între memoria stocată pe hard disk (cu acces lent) și procesor se interpune o memorie de mare viteză, numită RAM (Random Access Memory), care, deși este volatilă (pierde toate informațiile la oprirea PC-ului), permite încărcarea și rularea aplicațiilor cu viteze mult mai mari decît dacă ar fi citite permanent de pe HDD.
Există în prezent trei mari „familii” de memorii, și anume: SDRAM (care lucrează la 133 MHz, denumită de aceea și PC133), DDR-SDRAM (care lucrează la 266, 333 sau chiar 400 MHz, numindu-se după lățimea de bandă și PC2100, PC2700 respectiv PC3200) și RDRAM denumit și RIMM (frecvența de lucru de 800 și 1066 MHz). Tipul de memorie este impus de tipul chipsetului de pe placa de bază, iar memoriile RIMM sînt disponibile numai pentru Pentium 4. Aplicațiile actuale de tip Office necesită în prezent un minim de 128 MB RAM, dar, pentru a preîntîmpina cerințele altor aplicații mai complexe și a jocurilor, se recomandă dotarea cu cel puțin 256 MB RAM. Jocurile recente necesită de la 384 RAM în sus (idealul momentului fiind 512 MB).
Hard disk-ul
Siguranța datelor dumneavoastră, care pot avea o valoare inestimabilă, depinde în primul rînd de hard disk (memoria permanentă a PC-ului, cu acces lent). Deoarece lucrul cu PC-ul presupune o continuă operațiune de citire/scriere de informații, viteza întregului sistem va depinde de rapiditatea acestei operațiuni. Hard disk-ul, fiind singura componentă esențială mecanică, va avea o viteză mereu inferioară componentelor electronice prin care curentul circulă la o viteza comparabilă cu viteza luminii, sistemul așteptînd astfel după componenta cea mai lentă. De aceea, viteza hard disk-ului este un element cheie în confortul utilizării unui PC rapid. Cu cît viteza de rotație a platanelor este mai mare, vor fi citite/scrise mai multe piste într-un timp mai scurt, viteza crescînd astfel direct proporțional. Standardele actuale sînt de 5400 și 7200 rpm, pînă de curînd existînd și modele de 4400 (Quantum LD) și 6600 rpm (Fujitsu). Deoarece diferența de preț între modele de aceeași capacitate la 5400 și 7200 rpm este relativ minoră, este recomandată această investiție suplimentară, deoarece viteza de rotație crescută are un impact major asupra performanțelor globale. Capacitatile actuale care oferă cel mai redus preț per Gigabyte sînt de 40 și de 60 GB, versiunile hard disk-urilor de 20 și 30 GB fiind cu numai cîțiva dolari mai ieftine decît un model de 40 GB, astfel încît nu merită luate în considerare. Deja HDD-urile de 80 GB au devenit destul de abordabile, spre bucuria celor care au nevoie de capacități cît mai mari de stocare.
Placa grafică
O soluție ieftină o reprezintă alternativa plăcii video integrate pe placa de bază, recomandată calculatoarelor fără pretenții ce vor fi utilizate în aplicații office. Aceste plăci video integrate folosesc memoria RAM a sistemului, între 4 și 64 de MB (setarea ideală fiind de 8 MB), deci va trebui să țineți cont de acest lucru la alegerea cantității de memorie. O solutțe de compromis există la ora actuală pe piață sub forma chipset-urilor NVIDIA nForce și nForce2, care integrează un GeForce 2MX, respectiv GeForce 4MX, ce oferă un minim decent de performanțe 3D. Este de apreciat faptul că plăcile de bază dotate cu nForce oferă și un slot AGP liber, lăsînd drumul deschis unui viitor upgrade deosebit de simplu. Caracteristicile plăcilor video 3D sînt viteza brută, numărul funcțiilor 3D suportate și tipul și cantitatea de memorie video. În funcție de acestea vom avea de ales între o gamă imensă de modele, de generații, de producători și de preț, care variază de la 30 la 500$.
Dimensiunea memoriei de pe plăcile video moderne se situează între 32 și 128 MB, nefiind primul factor care determină viteza, dar asigurînd viteza maximă în cazul jocurilor recente ce folosesc texturi de mari dimensiuni. Astfel, aceeași placă video în versiune cu 128 MB RAM nu va fi de două ori mai rapidă decît omoloaga sa, dotată cu numai 64 MB, dar cei 64 MB suplimentari asigură capacitatea plăcii de a face față jocurilor ce vor apărea în viitor, fiind o investiție recomandată. Soluția cea mai ieftină pentru o performanță 3D cît de cît acceptabilă este NVIDIA GeForce2 MX400, la un preț de aproximativ 45-50$. În intervalul imediat următor se găsesc plăci video medii, cu performanțe actuale încă excelente, din gama GeForce2 Ti, ATi Radeon 7500, GeForce4 MX, apoi modelele mai pretențioase GeForce3 Ti200, ATi Radeon 8500, mai nou GeForce4 Ti4200. Plăcile video „de vis” vor costa peste 300$ (GeForce4 Ti4600, Matrox Parhelia, ATi Radeon 9700), stimulînd imaginația gamer-ilor dornici de cele mai mari viteze combinate cu cele mai mari rezoluții.
Monitorul
Caracteristicile principale ale unui monitor sînt: marca tubului, diagonala, rezoluțiile suportate și frecvența de funcționare.
Tuburile monitoarelor se împart în mai multe categorii după tehnologia folosită în obținerea imaginii. Pe lîngă clasicele tuburi „Flat Square” și „Visual Flat” (suprafața acestora din urmă fiind perfect plană), merită menționate modelele consacrate fabricate de producători cu renume: FlatFace (Hitachi), Flatron (LG), Diamondtron Naturally Flat (Mitsubishi), DynaFlat (Samsung) si FD-Trinitron (Sony). Fiecare din aceștia folosește o tehnologie proprie pentru obținerea unei imagini cu mult peste medie, tuburile fiind toate perfect plane.
Un detaliu de multe ori ignorat este frecvența de funcționare a tubului, măsurată în kHz. Cu cît aceasta va fi mai mare, va crește frecvența baleiajului (refresh-ului) la o rezoluție dată, imaginea fiind mai odihnitoare pentru ochi. Monitorul nu poate functiona la un refresh mai mare decît cel permis de placa video, dar marea majoritate a plăcilor video actuale asigură un refresh cu mult superior oricărui tip de monitor performant. Cel mai mic refresh încă sănătos pentru ochiul uman este 85 Hz, unul inferior nefiind acceptabil.
Ultimii doi ani au fost marcati de o scădere dramatică a prețului monitoarelor LCD (Liquid Cristal Displays), așa-numitele „ecrane plate”, bazate pe tehnologie TFT (Thin Film Transistor). Achiziționarea unui ecran TFT este deosebit de tentantă la prima vedere, însă faptul că un LCD ieftin de 15″ are acelasi preț cu un monitor CRT de 19″ de calitate îl face pe primul neatrăgător.
Placa de rețea
Desigur că pentru a integra calculatorul într-o rețea, va fi nevoie de o placă de rețea. Acestea sînt de două mari categorii, 10 Mb/s UTP+BNC și 100 Mb/s UTP. Prima categorie, deși mai lentă (transfer de aproximativ 1.2 MB/s), oferă și posibilitatea folosirii rețelelor BNC, cu cablu coaxial, care sînt mai ieftin de construit. A doua categorie, care oferă un transfer maxim de 12 MB/s, necesită automat prezența cel puțin a unui HUB sau a unui Switch, costul rețelei fiind astfel mai scump, dar soluția este mai fiabilă și mai rapidă. Plăcile de rețea ieftine costă între 7 și 15$, în funcție de producător și de performanță.
Conexiunea prin dial-up reprezintă soluția cea mai raspîndită la ora actuală, datorită prețului relativ redus (pentru o navigare sporadică sau medie) și a lipsei competitorilor ce oferă alte tipuri de acces, sau mai bine spus a lipsei prețurilor rezonabile ale competitorilor. Modemurile se împart în două mari categorii: interne (se montează într-un slot PCI pe placa de bază) și externe (se conectează prin portul serial Com1 sau Com2, sau prin portul USB), cele interne putînd fi cu chipset hardware sau software. Modemurile externe conectate prin Com1 sau Com2 sînt în totalitate de tip hardware.
Modemurile interne recomandate se situează în plaja 10-20$, cu 15 dolari putînd fi achiziționat un modem „bun”, cu care veți naviga folosind la maximum resursele liniei telefonice. Din păcate, din cauza multitudinii de situații de centrale analogice/digitale nefiabile și a cablurilor telefonice prost întreținute, există riscul apariției unor dificultăți la conectare chiar și cu un modem performant.
Carcasa și sursa
Carcasele există în mai multe formate, Desktop-ul fiind rezervat sistemelor brand-name, cele mai raspîndite modele „tower” sînt Mini – (2-3 lăcașuri de 5″), Midi – (4-5 lăcașuri de 5″) și Big-Tower (5+ lăcașuri, de obicei folosită pentru servere). Fiecare cumpărător poate alege dimensiunea după preferințe sau după spațiul disponibil în cameră, dar este bine să fiți atenți la ergonomia spațiului interior, la găurile de aerisire, la posibilitatea atașării unui ventilator de răcire suplimentar, la ușurința cu care poate fi montată și demontată. Sursa este de preferat să fie de tip „orizontal”, care să lase loc cooler-ului procesorului (amplasat întotdeauna în partea superioară a plăcii de bază), să fie certificată pentru o putere de minim 300-350 W, să prezinte doi conectori de tensiune speciali pentru plăcile de bază pentru Pentium 4 și să fie cît mai silențioasă în funcționare. Prețul surselor de 350 W pentru Pentium 4 a ajuns atît de accesibil, încît orice altă alegere inferioară nu își mai are rostul. De altfel, în curînd, și plăcile de bază pentru AMD vor necesita cei doi conectori de tensiune suplimentari.
Sistemele second-hand
Piața calculatoarelor second-hand este înfloritoare, datorită puterii scăzute de cumpărare a populației, dar și grație oportunității achiziționării unui sistem deosebit de ieftin, care să satisfacă anumite cerințe de calcul nepretențioase.
Avantaje:
– preț redus considerabil față de al unui calculator nou;
– fiind achiziționat la preț redus, deprecierea în timp va fi la rîndul ei redusă ca valoare;
– sistemele ce se importă sînt în general brand-name, garantînd o fiabilitate deosebită în exploatare.
Dezavantaje:
– viteza mai mică de lucru, sistemul nu poate fi utilizat pentru rularea de aplicații recente, deci destinația sa e ca și bătută în cuie;
– garanția sistemului este de numai șase luni (maximum un an), iar calculatorul este deja uzat;
– dificultatea găsirii pieselor de schimb în cazul defectării unei componente.
Principalele componente ce pot prezenta probleme în cazul unui sistem second-hand sînt hard disk-ul, CDROM-ul și monitorul. De aceea, dacă nu cunoașteti bine vînzătorul, ar fi indicat să cereți formatarea hard disk-ului înainte de a cumpara PC-ul, pentru a vă asigura că nu există bad-uri și, de asemenea, sa supravegheați HDD-ul în primele luni de folosire, prin rularea utilitarului ScanDisk cu opțiunea „Surface test”. CDROM-ul trebuie de asemenea testat cu mai multe tipuri de CD-uri, și trebuie să vă asigurați că acesta citește CD-uri reinscriptibile (CDRW), dacă sistemul este pretențios și deci mai scump.
Un sistem complet Pentium II 350-400 MHz cu 64 RAM si HDD de 4-8 GB reprezintă un „lux” al second-hand-urilor și prețul său începe de la 7 milioane de lei și urca în funcție de caracteristici (tipul CDROM-ului, capacitatea HDD, prezența unui slot AGP, calitatea și diagonala monitorului).
Recomandări
Dacă domeniul hardware sau, în general, domeniul IT nu sînt tocmai punctele dumneavoastră forte, ar fi ideal ca înainte de a iniția achiziția tehnicii de calcul, să vă sfătuiți cu o cunoștință care se pricepe și care nu dorește să vă vîndă nimic. Cu siguranță, cel mai contraindicat loc de inițiere în calculatoare îl reprezintă un magazin de profil. În principiu, în cazurile în care trebuie să se ajungă la un compromis față de lista ideală, se recomandă renunțarea (temporară) la accesorii ce pot fi adăugate mai tîrziu, fără a necesita o schimbare a unei componente. În cazul ipotetic al unui sistem Pentium 4 cu 128 MB RAM și placă grafică GeForce3 Ti200, dacă se dorește să se facă upgrade, se recomanda adăugarea a cel puțin 128 MB RAM suplimentari, și nu achizitionarea unei plăci video din gama GeForce4Ti. Majoritatea jocurilor recente vor rula la fel de bine pe ambele plăci grafice, însă 128 MB RAM reprezintă un deficit grav, care, practic, anulează orice performanță în jocuri. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns