Antrenor și arbitru internațional de gimnastică, Vasilica Agop este, alături de soțul ei, Corneliu, este cea care se ocupă, la Sport Club Municipal Bacău, de pregătirea fetițelor pe care părinții le-au îndrumat către sportul care a adus cele mai multe și mai valoroase medalii României, la Jocurile Olimpice sau Campionate Mondiale și Europene. Mulți dintre părinți, atrași de gimnastică, un sport în care gloria se dobîndește prin foarte multă trudă și prin care România a scos capul în lume mai mult decît prin politică sau fotbal, luate la un loc, sînt dispuși să investească în viitorul sportiv al progeniturilor. Foarte mulți dintre copiii talentați nu au șansa de a intra în această lume a gimnasticii. O parte dintre aceștia sînt „găsiți” de cei care au ca meserie și pasiune gimnastica, antrenorii. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al Vasilicăi Agop, o antrenoare care ține la fel ca o mamă la sportivele pe care le pregătește.
Bibiana Iștoc, componentă a lotului olimpic de junioare de la Onești, s-a clasat pe locul al treilea la paralele și a fost foarte aproape de podium la individual compus la Campionatul Național de acum două săptămîni de la Sibiu. A participat la încă două finale pe aparate, la sărituri și bîrnă. Toate acestea se datorează și antrenoarei Vasilica Agop care, înainte de concursul de la Sibiu, a fost colegă de cameră și mai mult decît antrenoare a Bibianei, adică mamă, o bună bucată de vreme. Bibiana avea nevoie de cineva care să-i fie aproape la Deva cu două-trei luni în urmă, în condițiile în care părinții se aflau la sute de kilometri, și acest lucru s-a realizat.
Ca și la celelalte secții de la SCM Bacău, și la gimnastică se află în derulare o amplă acțiune de selecție, de care se ocupă, în principal, Vasilica Agop. Din păcate, răsplata apare greu sau, cîteodată, deloc, așa cum reiese și din cele spuse de antrenoarea băcăuană: „De vreo trei ani de zile tot pregătim cîte o grupă de copii, minimum 24, care să fie și în aceeași clasă, la școală. La fel facem și acum. S-au redus însă «catedrele» și, din acest motiv, i-am pierdut, pentru gimnastică, pe acei copii. Și anul acesta am mers să facem selecție în foarte multe grădinițe. Pentru că nici noi și nici părinții nu au bani, copiii se duc la alte secții, funcție de buget. Am pierdut și sportive pe care le-am pregătit trei ani de zile. Oricum, mă bucur și atunci cînd o fostă elevă de a mea a reușit să fie cunoscută în lume. Gimnastica nu va dispărea niciodată în România”. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns