• de la înființare, asociația a investit în proiecte caritabile peste cinci milioane de euro • cele mai importante activități au vizat sprijinirea copiilor aflați în dificultate și a familiilor acestora, înbunătățirea dotărilor din școli și din sistemul sanitar • în tot acest timp, peste 70.000 de băcăuani au beneficiat de ajutorul celei mai cunoscute și eficiente fundații umanitare care își desfășoară activitatea în județul Bacău
Asociația Betania a luat ființă în anul 1995, la inițiativa olandezului Andre Muit, stabilit în Bacău la începutul acelui an. Primele acțiuni umanitare ale asociației româno-olandeze au vizat renovarea dispensarului din localitatea Racova, în același an fiind demarat și proiectul social pentru ajutorarea familiilor aflate în dificultate. Cu timpul, asociația și-a dezvoltat domeniul de activitate, orientîndu-și programele și spre copii, tineri, dar și spre necesitățile comunității. „În toți anii în care am derulat activități am răspuns necesităților comunității. Nu am făcut niciodată investiții pentru că așa mi-a sunat mie bine, ci pentru că am avut semnale că este necesar să se investească într-un astfel de proiect”, a declarat președintele Andre Muit.
De la an la an, proiectele în care a fost implicată Asociația Betania au fost tot mai numerose, sumele investite crescînd considerabil, la fel și numărul beneficiarilor. În cei șapte ani de activitate s-a ajuns ca valoarea totală a investițiilor făcute numai în județul Bacău să fie de peste cinci milioane de euro, adică peste 165 de miliarde de lei. Numai în cursul anului trecut, au fost investiți peste 1,7 milioane de euro. Anual, circa 10.000 de persoane beneficiază necondiționat de ajutorul organizației. Potrivit contabililor de la Betania, cei mai mulți bani au fost investiți în proiectele de dotare la standarde occidentale a școlilor, fie că a fost vorba despre laboratoare de informatică sau ateliere mecanice, de croitorie sau tîmplărie.
De departe, cele mai importante proiecte sînt înființarea unui centru de zi pentru copiii cu handicap, în 1998 a unui centru pentru copiii abuzați și neglijați, singurul din România, în 1999, și a unui centru pentru tineri, anul trecut.
De ce și de unde atît de mulți bani pentru Bacău?
La aflarea sumei investite de Betania, de cînd și-a început activitatea în Bacău, prima întrebare care vine în minte oricui este de unde atîția bani și care sînt interesele în joc. Persoana cea mai abilitată să dea răspunsul este chiar președintele Andre Muit. „În Olanda există o politică de stat pentru ajutorarea celor săraci sau în dificultate. Fiind creștini și, de multe ori credincioși, olandezii sînt dispuși să facă gesturi umanitare necondiționat, lucru cu care românii nu sînt obișnuiți, ba chiar afișează reticență atunci cînd alții fac acest lucru. Există organizații neguvernamentale care atrag fonduri de la guvern și altele care colectează bani de la unități private. Organizațiile care ne asigură nouă finanțarea au fonduri din zona privată. Aceste organizații, din Olanda, dezvoltă programe caritabile în toate zonele lumii, dar în special în Africa, unde nivelul de trai este la limită, dar și în alte țări, de unde există solicitări bine fundamentate. Faptul că am reușit să aducem în Bacău atît de mulți bani nu se datorează imaginii proaste despre România peste hotare ci, din contră, unei imagimi favorabile. Olandezilor, cel puțin, nu le plac cerșetorii. Sînt dispuși să dea bani, însă trebuie să fie o justificare care să rămînă în picioare la orice contraargument. Acesta este și secretul reușitei asociației Betania. Toate proiectele pe care noi le-am propus pentru finanțare au fost detaliate, pentru a le da siguranța investitorilor că banii nu sînt aruncați pe geam. În plus, aici au venit sume atît de mari pentru că a existat garanția că banii ajung acolo unde trebuie, și nu buzunare, cum s-a întîmplat în proiecte dezvoltate în București, Timișoara sau în Croația. Mai este un lucru, de care, nu că aș vrea să mă laud, dar este foarte important. De cînd activez în acest domeniu umanitar am ajuns să cunosc foarte multe persoane, din cercurile înalte ale Olandei, iar acest lucru este, ca peste tot, foarte important atunci cînd vine vorba despre cerut bani”, a explicat Muit motivele investițiilor enorme realizate în Bacău.
Conducerea Asociației Betania a dat asigurări că programele caritabile nu se vor încheia aici. Pentru anul care urmează, la capitolul proiecte sînt trecute nu mai puțin de 10 acțiuni mari. Între acestea, înființarea unui centru de Dezintoxicare și Extinderea Centrului de Zi pentru Copilul cu Handicap Sever. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns