• o măicuță din Germania a devenit a doua bunică pentru opt copii proveniți din centrele de plasament din Bacău
Printre casele ce se înșiruie cuminți de-a stînga și de-a drepta șoselei ce leagă localitățile Săucești și Schineni, privirile sînt atrase de o construcție deosebită. „Casa Sfînta Familie” stă scris pe plăcuța așezată apoape de ușa de la intrare. Cîțiva copii se joacă în părculețul frumos amenajat în curtea casei. „Pe mine mă cheamă Andrei. Voi cine sînteți și ce doriți?”, ne întîmpină cu o severitate „bărbătească” o mogîldeață de băiețel îmbrăcat într-un tricou albastru. Îi spunem repede și cine sîntem și ce dorim. „În cazul ăsta trebuie să vorbiți cu sora Iulia”, ne lămurește Andrei, după care își așează tacticos bicicleta lîngă gard și merge, împreună cu ceilalți copii, să o caute pe aceasta. Fata cu care se întoarce ținînd-o de mînă poate să îi fie lejer soră mai mare. „Sîntem un fel de familie. Copii cazați aici găsesc în noi părinții de care nu au avut parte, poate, niciodată. Am început mai întîi cu patru fetițe, care ne-au fost încredințate de Direcția Generală pentru Protecția Copilului (DGPC), iar după ce ne-am extins, am mai adus încă patru băieței”, ne-a povestit asistentul social Iulia Ciceu cum a început totul. Cheltuielile legate de îngrijirea copiilor cazați la Casa „Sfînta Familie” sînt asigurate de Fundația „Arca Pastel” din Germania, înființată de surorile ce fac parte din asociația Sfînta Maria Magdalena Pastel. „Sora Theodora Maria Hammen, reprezentanta acestei fundații a venit în România în 1999. După ce au fost înființate și în alte localități centre similare de îngrijire a copiilor, am încercat să găsim o localitate în Moldova unde să demarăm un proiect de acest gen. Timp de un an am răsfoit cartea de telefon și am contactat, cred, sute de persoane. Pentru că sora Theodora trebuia să meargă la rugăciune în fiecare zi, am încercat să găsim o localitate în care să existe o biserică catolică. În plus, nu am vrut să facem concurență nimănui, așa că am căutat să deschidem centrul într-o localitate unde nu se mai desfășoară o altă activitate similară cu a noastră”, ne-a povestit Iulia Ciceu.
În august 2000 a fost cumpărată casa în care ne desfășurăm acum activitatea. Fostul proprietar l-a lăsat în grija celor de la fundație și pe Lup, un fost cîine polițist de vreo opt ani, ce avea să devină mai tîrziu cel mai apropiat prieten al copiilor din centru. „Intenția noastră a fost să începem cu copii cu vîrste cuprinse între cinci și 12 ani. Primele fetițe care ne-au fost recomandate de DGPC, Ana Maria și Camelia Pașcan, Vasilica Colac și Elena Gherman aveau între opt și 11 ani, așa că le-am luat la Casa Sfînta Familie. Am amenajat casa ca și cum ar locui aici o familie cu mai mulți membri, cu bucătărie, baie, sufragerie, camere pentru copii și pentru «părinți». De cîteva luni, în familia noastră au intrat Ionuț și Sergiu Ion, Dănuț Chiriac și Andrei Giurgi. Împreună cu noi mai au grijă de cei mici Laurențiu Geangală și fratele Cristoph, un voluntar din Germania”, ne-a explicat sora Iulia.
La scurt timp după ce s-au mutat în noul sediu, membrii fundației au început să primească ajutor din partea localnicilor. Proviziile pentru toamnă sînt mai tot timpul asigurate de săteni, iar fructele și legumele proaspete abia culese din grădinile localnicilor nu lipsesc în nici o zi de pe masa copiilor. „Între timp s-au împrietenit cu fiii și fiicele vecinilor. Nu există duminică în care să nu avem cel puțin un copil în plus la masă, învitat de unul dintre copii pe care îi avem în grijă aici. S-au obișnuit ca de ziua lor să primească în dar de la copii vecinilor puișori, păsări sau iepurași. Zilele trecute, sora Theodora a primit cadou de ziua ei un purcel, pe care l-am dus în curtea din spate alături de celelalte animale primite pînă acum”, a recunoscut Iulia Ciceu.
Amabilă să ne povestească ce fac cei din centru, în tot timpul discuției, sora Theodora a dereticat de zor prin bucătărie. Cînd mîncarea a fost gata, Iulia Ciceu a chemat copii a masă. Se grăbeau, pentru că, de la ora 12.00, copiii trebuia să meargă la școală. În locul lor, peste două ore aveau să vină ceilalți patru copii care în timpul vizitei noastre erau fie la grădiniță, fie la școala din comună. După ce au spus în cor rugăciunea, copii au început să mănînce împreună cu sora Theodora. „De cînd sînt aici au învățat foarte multe rugăciuni. Cum sora Theodora nu vorbește foarte corect limba română, multe rugăciuni sînt spuse și în limba germană. De altfel, majoritatea copiilor vorbesc destul de bine această limbă”, ne mai spune sora Iulia.
Înainte să plecăm tragem cu ochiul la camerele copiilor. Este o ordine desăvîrșită. Curios, cele mai multe păpuși se află în camera băieților. Pe patul lui Andrei, frumos așezate pe pernă, așteptau să fie luate în brațe vreo cinci jucării de pluș. După ce își va spune rugăciunea de seară și „Tatăl nostru”, neapărat în limba germană, Andrei le va înveli frumos și va visa alături de ele la părinții săi adevărați, de acasă. Din păcate, pentru el „acasă” este, deocamdată, la Casa Sfintei Familii. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns