Profesorul de istorie Ștefan Pelin din orașul Tîrgu Ocna își va lansa astăzi, la ora 16.00, volumul monografic intitulat „Tîrgu Ocna – Monumente și personalități”. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură din Tîrgu Ocna, unde au fost invitați reprezentanți ai primăriei, directori de școli și instituții, dar și foști elevi ai profesorului. Cartea se află de mult timp în sertarele biroului scriitorului în stadiu de manuscris. „De cîțiva ani tot încerc să lansez această carte, însă nu am reușit. Anul acesta, cu ajutorul unei familii din Tîrgu Ocna ce locuiește acum în Constanța, am reușit să-mi văd visul împlinit. A fost un vis frumos care, însă, mi s-a împlinit abia la 73 de ani. Soția mea este măcinată de o grea suferință de o lungă perioadă de timp, dar m-a îmbărbătat și datorită ei pot mîngîia acum paginile acestui volum. Ei îi dedic această carte”, ne-a declarat profesorul Șetan Pelin. În cartea sa, autorul a descris istoria orașului, monumetele istorice și cele de cult din Tîrgu Ocna. Ștefan Pelin nu a uitat să trateze în cele 125 de pagini și marile personalități din trecut ale orașului. (M.B.)
Lasă un răspuns