Varză pentru iarnă
Vecinii mei sînt în alertă. „Cînd pui varza la murat?”. „Vezi că în spatele pieții au început să aducă varză!” sînt pe buzele tuturor. Gata, e sfîrșit de octombrie, acuși începe noiembrie, și tot omul gospodar își pune varză la murat. E o tradiție care, prin alte părți ale lumii, nu există. Vai, cît de săraci sînt cei care n-au astfel de tradiții! Să pui varză la murat! Păi asta, cu muratul verzei, vine din moși-strămoși. „Cînd eram eu copil – povestește nea Mardare, bătrînul trecut de mult de 80 de ani – aveam, acasă, un butoi mare, de stejar, cred că era de vreo cinci sute de litri. Mama îl moștenise de la bunică-mea, iar bunică-mea de la maică-sa. Toamna, mama îl spăla cu apă clocotită, vreo două cazane de alea țigănești, îl spăla bine, după care băga în el un șomoiog de cîrpă aprinsă, de fapt mocnindă, ca să iasă mult fum din el, după aceea, la vreo două zile, punea varza. Ce mai, era un adevărat ritual, toți ne adunam și ne uitam cum o așeza mama în butoi, și după un strat, două, punea hrean, ca să nu se moaie și moarea să fie acidulată, așa zicea mama, și mai punea și grăunțe de porumb, și două-trei gutui, și mere, și o sfeclă roșie, că zeama roșie e mai apetisantă, și sare drob, nu de asta care-i prin magazine, și punea capacul peste butoi, iar după cîteva zile începea să pritocească varza, mai bine zis moarea, în vreme ce mai completa cu varză, că cea veche se lăsa. Și pe la mijlocul lui decembrie scotea prima varză, mare, rotundă, pîrguită la culoare, Doamne ce minunăție!” Așa povestește vecinul Mardare, dar fiecare dintre noi știm povestea asta, că ne-o spune de vreo 40 de ani, de cînd sîntem vecini în bloc. Anul ăsta, cel puțin acum, kilogramul e 4.000 de lei, unii spun că o să se mai ieftinească, alții spun că nu, din contră, în ce mă privește, cumpăr vreo 55 de kile și mă apuc s-o pun în canistra de „plastic”, că butoiul cel de stejar îl mai găsesc, undeva, în poveștile bătrînilor. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns