Cine n-are cameleoni să nu-și cumpere
Orice știutor de carte are cunoștință despre acele mici reptile arboricorele și insectivore de pe continentul african care își schimbă culoarea corpului după aceea a mediului înconjurător, în scop de apărare. Dar nu la aceste ființe dorim să ne referim în cele ce urmează, ci la corespondenții lor pe plan social. E trist, dar foarte adevărat că semeni de-ai noștri, nu puțini la număr, pentru menținerea postului călduț, ocupat pe nedrept, se comportă ca și cameleonii africani. Își schimbă opiniile și convingerile politice, lovesc cu coatele în stînga și-n dreapta, ori fac tot felul de temenele celor veniți la putere pentru a urca mai sus. Cu alte cuvinte, se fac prieteni cu dracul pentru a trece puntea. Întreaga societate românească a fost și rămîne marcată de acest fenomen al minetismului istoric, consemnînd, de altfel, numeroase exemple de boieri și dregători, care, ahtiați de pofta măririi, și-au trădat neamul trecînd în slujba înverșunatului dușman. Astăzi, cameleonismul este prezent în aproape toate compartimentele vieții sociale, mai cu seamă în cel al politicului. În vremea lui Dej circula o picantă glumă despre acest comportament. Cică, la o interminabilă plenară de partid, întreg prezidiul, în frunte cu primul secretar, absorbit de nivelul anost al dezbaterilor, trăgea la aghioase. Profitînd de situația creată un ins șugubăț rupse tăcerea din sală strigînd: „Trăiască legiunea!”. Luat prin surprindere, primul secretar s-a ridicat în picioare întrebîndu-se buimăcit: „Au venit ai noștri?”. De altfel, Bacăul a avut un asemenea prim-secretar. Acum, mai bine de 40 de ani eram tînăr gazetar cînd un anume Dumitru Berezischi conducea destinele fostei regiuni Bacău. Omul fusese legionar notoriu, dar, în vălmășagul evenimentelor bolșevizării României, a aruncat cămașa verde și a îmbrăcat rubașca roșie. A renunțat și la diagonală și la pistol. Comunist în toată regula. Isteț, versat și zelos peste poate, a atras atenția celor de la centru care l-au promovat în funcția despre care am amintit. Cei care îi cunoșteau trecutul politic l-au șantajat cu succes satisfăcîndu-și toate dorințele și ocupînd posturi cheie. Dar un scandal de familie a devenit fatal pentru fostul prim -secretar. Cameleonul a fost destituit din funcție și exclus din partid. I s-a asigurat însă un post de diriginte al unui șantier de construcții din Capitală. Trebuia ținut în supraveghere, deoarece cunoștea prea bine tertipurile guvernării comuniste. Cameleoni cu duiumul găsim astăzi prin toate partidele politice. Ajunsă la putere o anume formațiune politică, în jurul ei roiesc sute de interesați, membri ai altor partide. Nu contează doctrina, programul celor de la putere. Se renunță la propriile convingeri, se dau uitării promisiunile făcute alegătorilor și, vopsiți în culoarea partidului curtat, se vociferează sloganuri noi, diametral opuse celor exprimate altădată. Mult mai neplăcut este și faptul că și unii funcționari publici ori șefi ai unor unități descentralizate procedează la fel, deși legislația în vigoare le protejează posturile. Dorința de parvenire ori incompetența îi transformă pe unii în cameleoni. Îmi amintesc de teribilele declarații ale unui fost șef al finanțelor publice județene care, îndată ce puterea a fost preluată de CDR, se lamenta în paginile unui cotidian local că precedenții guvernanți l-au înregimentat obligatoriu în partidul lor, în pofida convingerilor sale național-țărăniste. Și insul a mai rămas în fotoliul de șef la finanțe cîteva săptămîni, după care i s-au dat papucii. Cam tot așa s-au derulat faptele și cu un oarecare mahăr (cu nume de dresor) de la garda financiară. Ieri, țărănist convins, astăzi pesedist neaoș. Funcția contează. Și cînd mai ai pe cineva, în familie, care patronează o societate comercială foarte rentabilă și are nevoie de sprijin, te faci luntre și punte pentru a evita situații neplăcute. Jocul de-a cameleonismul prinde bine multora, cu deosebire acelor funcționari publici ajunși pe posturi călduțe prin concursuri măsluite, fără pregătirea și competența necesară. Dacă totul ar fi în regulă, funcționarul public n-ar avea motiv să se teamă de pierderea locului de muncă. Statutul de neafiliere politică îl protejează. Dar unde lipsește competența corespunzătoare, apare cameleonismul. După cum aminteam la începutul acestor opinii, nocivul fenomen al cameleonismului se manifestă cu deosebire în viața publică. Presa scrisă, radioul și televiziunea ne prezintă destule exemple de acest gen. Într-o singură legislatură, unii deputați și senatori „reușesc” să se plimbe prin bărcile a două și chiar trei partide diferite. Dorința de înavuțire și de a accede în vîrful ierarhiei sociale încalcă orice principii morale. Molima cameleonismului i-a cuprins și pe mulți primari, viceprimari, pe consilierii județeni și locali. Viitoarele alegeri ne vor aduce și alte surprize, întrucît partidele se întrec în a racola politicieni plimbăreți. Cine are de cîștigat? Partidele? Alegătorii? Societatea românească? Nimeni, întrucît acest cameleonism este un putregai social care macină nemilos viața unui întreg popor, dînd frîu liber ariviștilor și profitorilor. Cine ne scapă de cameleoni? O strălucită zicală populară ne spune că „Cine nu are bătrîni să-și cumpere”. Încercînd o parafrazare a acestui sfat strămoșesc și obsedat de cameleonismul ce ne vlăguiește țara și neamul, vin cu îndemnul: „Cine nu are cameleoni să nu-și cumpere”. Iar dacă, din păcate îi are, să scape cît mai repede de ei. (Toma Jămneală)
Lasă un răspuns