Invenția secolului: „Puiul – castravete”
M-am hotărît, în sfîrșit, să renunț la ingrata calitate de pensionar. Nu mai vreau supraviețuire, ci superviețuire. Doresc să trăiesc pe picior mare. Gata cu sărăcia, cu nevoile de tot felul, cu privitul la bec după ce se termină bruma de gologani pe care ți-i aduce factorul, lunar, după mai bine de patru decenii de slujbă la stat. Devin întreprinzător. Mă fac patron. Și nu un oarecare om de afaceri. Cu geniala mea invenție dau marea lovitură. Vecinii și prietenii au aflat deja că Oficiul pentru invenții și mărci mi-a brevetat „Puiul – castravete”. Acum dau năvală să mă felicite, să mă sponsorizeze. Vor și ei acțiuni. Comparativ cu inițiativa mea, „Dracula Parc” e un fleac. În cel mult un an devin multimilionar. Va fi doar începutul. Am ginit cîteva hale avicole părăsite după Revoluție, le modernizez și le populez la refuz cu pui-castravete. Prășila mi-o asigură un prieten care are o rudă prin Canada. E vorba de o specie de împănușate rapid crescătoare la aer condiționat. N-am nevoie de cine știe ce furaje, iar aerul îl condiționez eu. Un alt amic mi-a procurat o sută de seringi mari cît telescoapele de „Dacia”. Numai bune pentru injectarea apei. În trei luni, puii ajung, în medie, la 1,5 kg. Îi sacrific, le pompez apă la refuz și-i aduc la greutatea de 2,5 kilograme. Un cîștig suplimentar de aproape 60.000 de lei per bucată. Un designer isteț mi-a pregătit și prototipul pungilor pentru ambalaj. Ceva execepțional. Reclama-i sufletul comerțului. Pe o emblemă circulară stă scris magnetizant: „Invenția secolului: Puiul-castravete”. Mai jos, i se explică clientului că puiul-castravete nu-i o legumă bicotiledonată, și nu conține 98% apă, ci numai 40%. Pînă la urarea de „Poftă bună!” ar mai fi de menționat „ingredientele”, adică: potențiatorii de aromă E640 și E330 și sare. Cu „soluția” de injectare mai stau în dilemă. Am să precizez că-i vorba de apă sfințită adusă de la Muntele Athos, ori din Insulele Malvine, mult disputate între argentinieni și englezi. Nu, mai bine spun că-i apă din fermecatele izvoare din Honolulu. Parcă cei de la Protecția consumatorului au fost vreodată în Hawai să afle ce fel de apă consumă locuitorii celui de-al cincizecilea stat american? Aiurea! Rămîne „Honolulu”. Sună nespus de frumos!
Mă întreb, oare pentru prelucrarea întocmai a „ingredientelor” amenințate, nu intru cumva în conflict cu „Agricola Internațional”? În definitiv, să-mi demonstreze ‘mnealor că puii ce-i pui în vînzare în stare congelată au ingredientele înscrise pe etichetă. Mai bine ar menționa cîtă carne și oase, mai precis oase și carne, mai rămîn pe grătar după ce supui la flacără un pui congelat, injectat cu apă. Fie ce-o fi! Eu merg înainte. Sparg monopolul de piață la puii de găină congelați. Va scădea și prețul, că-i de-a dreptul pipărat. Cu puiul- castravete preiau conducerea. Îmi căpătuiesc și neamurile și prietenii apropiați. Sensibil din fire la necazurile lor, pensionarilor am să le ofer bani să-și procure carnea dorită de mult timp. Și s-a făcut lehamite de orătăniile congelate și injectate cu apă. Puii- castravete vor fi destinați cu precădere îmbuibaților, care au neapărat nevoie de o îndelungată cură de slăbire, leneșilor, dar mai ales acelor politicieni (cîtă frunză și iarbă la număr) care ne-au pricopsit cu această stare de a face haz de necaz.
Vorbește lumea că celebra mea invenție i-a cam pus în derută pe cei de la „Agricola Internațional”. Se tem că vînzarea produsului „pui de găină cal. I cu cap și picioare prelucrat prin injectare și congelare” va intra în cădere liberă. Așa se va întîmpla dacă nu-și vor modifica (în interesul clientului) rețetarul. Dar lăsînd gluma la o parte, nu pot să nu reproșez conducerii holdingului băcăuan modul inaceptabil prin care își tratează marea clientelă formată din oameni săraci, prea aspru păcăliți cu acei pui de găină congelați, aghesmuiți cu apă chioară în proporție de peste 40%. Personal, zilele trecute, am trăit pentru a nu știu cîta oară neplăcuta situație a decongelării și tranșării unui astfel de pui congelat. În final, din două astfel de orătănii, care cîntăreau inițial 4 kg împreună, am obținut ceva mai puțin de 3 kg de carne și oase. Doresc să menționez că am o stimă deosebită față de președintele holdingului „Agricola Internațional”. Domnia sa este un specialist de excepție dar și un bon-om, care de pe poziția funcției ce o avea în timpul apusei dictaturi, s-a pus deseori pavăză în apărarea subalternilor, ferindu-i de loviturile durilor vremii. Îi cunosc, de asemenea, strădania de a consolida situația economico-financiară a societății pe care o conduce. Însă nu pot înțelege cum domnia sa scapă din atenție un fapt deosebit de semnificativ, anume că acei pui congelați la care ne-am referit constituie hrana de bază a majorității populației sărace a acestor meleaguri. Îmbuibații vremii, demnitarii cu lefuri grase au alte gusturi. Nu servesc pui de găină suprainjectați cu apă și congelați. Iar cînd ne gîndim și la prețul exagerat al acestui produs, situația devine și mai tristă. Cele bune, însă, să se adune, cele rele să se spele, sună o zicală populară optimistă. Iar, pentru a încheia mai vesel aceste însemnări, doresc să precizez că eu, cetățean român înțelegător, de bunăvoie și nesilit de nimeni, renunț irevocabil la punerea în aplicare a „invenției secolului – Puiul-Castravete”. Rămîn însă în așteptarea răspunsului concret al celor de la „Agricola Internațional” la provocarea mea. (Toma JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns