Bădia Vasile, sau Ion, nu-i rețin numele, fost brigadier la ceea ce era, înainte de ’90, ceape Săucești, om trecut, acum, binișor de 70 de ani, e cunoștința mea veche pe care, iată, o întîlnesc, cam de trei ori pe săptămînă, în piața mare a orașului. Mic de statură, mi se pare că era mai înalt altădată, ocolește hala de produse lactate, stă mai mult, se aciuiază, de fapt, printre tarabe și scoate, numai de el știute, cîteva bidoane de doi litri cu lapte, după ce, mai întîi, te întreabă dacă nu dorești să cumperi produsul cu pricina. La vedere ține, în față, cîteva „buchete” cu pătrunjel verde, pe care cere cinci mii de bucată, laptele ți-l dă cu 25.000 bidonul, mă vede și mă salută, îmi zice pe nume, el mă ține minte de cînd am scris, odată, un articol și i-am „proslăvit” munca, a mai venit, după ’89, prin redacție să-l ajut cu niște probleme, „pămîntul ăsta e un blestem” mi-a zis atunci, acum îmi vinde laptele și pătrunjelul, a încercat să mi le dea mai ieftin, că, de, „ai fost și matale om cu mine”, dar l-am privit în ochi și i-am zis, bădie, lasă că o mie în plus sau în minus nu mai contează, pleci matale acasă liniștit că eu mă descurc, la oraș e altceva. M-a înțeles și, de atunci, îi plătesc fără „compromisuri”, lapte bun, are acasă două vaci. „Da’ brînză de ce n-aduci, îl întreb, că ai lua mai bine”, „nu” îmi răspunde, „pierd dacă adun brînză, cu laptele e altceva”. Așa că brînza de vaci o cumpăr din hala de lactate, aici e curat ca în farmacie, cei din administrația pieții merită toată aprecierea pentru strădaniile de a menține curățenia, cumpăr, deci, brînza de vaci, dau 25 de mii pe porție, porția e bicisnică, se micșorează de la an la an, așa îmi zic, dar n-am încotro, regimul alimentar, asta-i. Cît o să coste la iarnă, întrebarea asta nu mi-o pun, las’ să vină iarna și oi vedea… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns