• l-a trezit sîmbătă dimineață, la ora șase, Ștefăniță Agachi, pe tatăl lui, Teodor Agachi, directorul Direcției Muncii • tăticul somnoros, care vroia să mai fure cîteva ore de somn, a trebuit să se dea jos din pat și să se apuce de teme cu băiatul
Teodor Agachi, director general la Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială (DGMSS) din Bacău, nici nu-și dă seama cînd trece săptămîna. Iar sîmbăta dimineață, cînd să mai fure cîteva ore de somn, îl trezește copilul cu noaptea-n cap. Așa s-a întîmplat și săptămîna trecută, cînd directorul a apucat să-i promită încă de vineri seara fiului său Ștefan, elev în clasa întîi, că îl va ajuta la teme și îi va încărca stilourile cu cerneală. „Ștefăniță m-a întrebat la ce oră să vină cu stilourile la încărcat. I-am spus să mă trezească dimineață, că îl ajut. La șase și un sfert a venit în cameră, cu stilourile și cerneala. Am crezut că nu e adevărat. Nu știam ce să fac. În primă instanță am fost puțin nervos, dar apoi m-am mîndrit că am un copil așa de conștiincios”, ne-a povestit despre cum și-a stricat somnul directorul Agachi.
Pentru că familia Agachi are un program foarte încărcat, Liliana Agachi, soția directorului, fiind director economic al Spitalului Județean Bacău, de Ștefăniță se ocupă cine are mai mult timp liber. Și responsabilitatea îi revine, de regulă, tatălui, dată fiind iuțeala cu care acesta rezolvă lucrurile.
Ștefan este în clasa întîi și în fiecare duminică după prînz, directorul Agachi își rezervă cîteva ore pentru a face lecțiile cu „Prîslea”. „Împreună verificăm testele la română și matematică, îl pun să repete textele din abecedar pînă la litera la care a ajuns, facem scăderea și adunarea cu cinci. Îi place mai mult matematica decît româna. Din punctul ăsta de vedere, seamănă mai mult cu mama lui, pentru că ea e cu partea reală. Eu sînt de formație umanistă”, ne-a mai spus zîmbind șeful de la Direcția Muncii. Soții Agachi au sîmbăta și duminica program de plimbare, mai ales în zilele frumoase. Teodor Agachi spune că singurul lucru de care a scăpat este făcutul pachețelului pentru copil, dat fiind că, mai nou, primește la școală lapte și corn în fiecare zi. (C.T.)
Lasă un răspuns