Mihai BUZNEA
Guvernul a ajuns, în sfîrșit, la concluzia că așa nu se mai poate. Dacă se continuă în ritmul din ultimii doi, trei ani, riscăm blocajul total și transformarea într-un ținut al ghețarilor, cu locuințe – iglu și un singur anotimp. Despre ce e vorba știe tot românul, pentru că simte efectele pe propria-i piele: căldura din timpul iernii, de fapt prezența ei palidă, notele de plată astronomice pentru mai toate buzunarele și facturile restante către furnizorii de agent termic, care-și adaugă zi de zi, ceas de ceas și în proporții inimaginabile, valori de ordinul zecilor și sutelor de mii de miliarde la capitolul „creanțe”.
Pentru stoparea fenomenului și evitarea colapsului întregului sistem (care mai mișcă doar prin respirație artificială), s-a lansat, iată, soluția: crearea unei structuri de tipul AVAB, al cărei obiect de activitate ar urma să fie forțarea încasărilor prin întreruperea unor servicii precum livrările de apă caldă și agent termic, reținerea pe statele de plată a sumelor datorate sau evacuarea din locuințe a rău-platnicilor. Activități care, desigur, nu se pot face singure, ci necesită personal specializat: recuperatorii. Parcă am mai auzit de așa ceva chiar nu de mult, cu vreo lună-două în urmă. Era vorba despre o firmă americană care își oferise serviciile în domeniu contra unor frumoase recompense ce ar fi fost luate tot din buzunarele noastre. Schimb de experiență. Cu americanii nu ne-am înțeles la preț, dar a rămas ideea care, iată, a-ncolțit frumos în pămîntul românesc. Cu alte cuvinte, ai, nu ai, trebuie să dai, fiindcă altfel îți vine forțosul la ușă și-ți ia tot din casă; dacă are ce; dacă nu, te dă pe tine afară. Scapi și de locuință, dar și de nota de plată. Două avantaje dintr-o mișcare. Simplu și productiv.
Mai e ceva interesant în toată lucrătura asta: rapiditatea cu care se succed soluțiile. Pînă mai ieri, același onor guvern se gîndise să rezolve criza printr-o măsură protecționistă: plătești cînd poți, dar stai liniștit, căci nimeni nu te tulbură. Umanismul democratic. Gînditorii profunzi de la Victoria și-au dat, însă, repede seama că nu ține gîdilînd amorul propriu și făcînd apel la sentimente. Nu mai scoate nimeni banul și e vai și-amar. Au întors repede roata, că doar de-aia e rotundă, să se-nvîrtă, nu?! Vreți căldură, numărați scama. Numai că recuperatorii trebuie și ei plătiți, și încă bine, după performanță. Cu ce bani? Din penalități. Pe care tot amărîtul neavut le suportă. Și uite-așa apar noi locuri de muncă, scade șomajul, cresc serviciile cu aport la buget. Simplu ca bună ziua! Vreți să avem parte de prosperitate? Mai inventăm ba o taxă, ba o penalitate. Nu contează de unde vin banii! Important e să vină. Recuperatorii și stăpînii lor să trăiască, restul nu prezintă interes.
Ce va mai fi, vom vedea, poate vreo ordonanță de urgență care să dea undă verde găselniței victoriene. Eu, unul, mă gîndeam c-ar mai fi și alte căi prin care să scăpăm de coșmarul buzunarului gol și al evacuării din case: ieftinirea prestațiilor, creșterea veniturilor individuale și întărirea leului. Da’ cine-s eu să-mi dau cu presupusul? Să-i lăsăm pe deștepți, că doar pentru asta i-am ales!
Lasă un răspuns