În timpul împăratului Decius, era în Răsărit un dregător cu numele Achindin. Acesta, asemeni multor demnitari romani, îi prigonea fără încetare pe creștini. Odată, a adunat în temniță trei sute șaptezeci de creștini, cu intenția de a-i duce în templul lui Poseidon pentru a-i obliga să jertfească idolilor. După multe insistențe, cu promisiuni deșarte și amenințări, n-a reușit să-l înduplece pe nici unul să se închine zeilor.
S-a întîmplat ca, în acele zile, să treacă prin fața templului și Paramon, un creștin, care văzînd mulțimea mucenicilor ce urmau să fie uciși pentru nesupunere în fața dregătorului, a strigat în gura mare: „O, atîția drepți, fără nici o vină, sînt omorîți de spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor muți și fără suflet”. Achindin, auzind aceste cuvinte rostite cu atîta curaj în fața tuturor, s-a mîniat și a poruncit slujitorilor să meargă după el, să-l ajungă și să-l omoare. Paramon, care nu știa de acest ordin, mergea liniștit pe drumul său, cînd, slujitorii l-au ajuns din urmă și l-au prins. Mai întîi, i-au scos afară din gură limba, care mustrase și ocărîse pe dregător, și i-au împuns-o cu trestii ascuțite.
Apoi, i-au înfipt trestii ascuțite în toate mădularele, iar după aceasta l-au străpuns cu sulițele. Astfel, Sfîntul Mucenic Paramon și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. În același timp, cei trei sute șaptezeci de creștini mai înainte pomeniți au fost chinuiți în templul lui Poseidon și omorîți pentru mărturisirea lui Hristos. (C. Gh.)
Lasă un răspuns