Bătrînul care mă oprește zice că-i din Secuieni și că are de reparat un fier de călcat. E vechi și amărît, dar am auzit că aici, prin piață, e un atelier al unui domn pe nume Serafim și poate mi l-o repara. Așa îmi zice bătrînul și, cînd aud de domnul Serafim, știu despre cine-i vorba și-l conduc pe om la atelierul cu pricina. Da, îl știu pe domnul Serafim Enășel, îl știu de pe cînd aici, la doi pași de mine, s-a înființat Reprezentanța lui Electro-Argeș, două încăperi modeste la parterul – din spate – al blocului din zona Pieții centrale. Bărbatul acesta cu trăsături fine, extrem de cuviincios și bun meseriaș, repară aspiratoarele aflate în garanție, dar, dacă-l rogi, nu numai aspiratoare, ci și fiare de călcat și mașini de spălat și alte obiecte electrocasnice.
În anii din urmă, domnul Serafim putea fi găsit numai în timpul programului de opt ore, program înscris pe un carton agățat în spatele ușii, la geam, restul timpului se ocupa cu învățatul. Student fiind la Drept, a învățat, așa, cinci ani de zile. Acum, din cîte îmi spune, mai are de dat examenul de licență, da-i vine din ce în ce mai greu că, între timp, s-a „privatizat”, adică a cumpărat atelierul format din două încăperi și, cu toate că a rămas, într-un fel, „omul Electro-Argeș”, și-a extins cu mult gama obiectelor pe care le repară. Așa că nu mă mir deloc acum, cînd, intrînd împreună cu bătrînul din Secuieni, îl găsesc abia strecurîndu-se printre mașinile de spălat care-i umplu atelierul și nu numai mașini de spălat. Atent, serviabil, cu bunul simț ce-i este propriu, domnul Serafim „îl rezolvă” imediat pe bătrînul din Secuieni. Îmi dau și eu seama că era vorba de o banală defecțiune, iar cînd bătrînul îl întreabă de bani, domnul Serafim îi zice că nu-l costă nimic. Ia și mata bomboane pentru nepoți, îi mai spune, și bătrînul pleacă și-i mulțumește, și nu-i vine să creadă că în lumea asta sînt și oameni de felul ăsta. Nu vedeți cît e de amărît, mi se adresează după ce omul din Sercuieni a plecat, și eu sînt de la țară și știu cît de necăjiți sînt oamenii ăștia, mai ales bătrînii. Și pentru că tot sînt aici, îl întreb dacă, în treaba pe care o face – înțeleg că nu prea are vreme de stat de vorbă – îi servesc studiile de Drept, iar el îmi răspunde că, după ce-și va da Licența, dacă va avea timp, s-ar apuca de altă facultate. (Eugen Verman)
Lasă un răspuns