Majoritatea oamenilor îi văd doar ca pe niște tineri nebuni, cu probleme de integrare socială, limitați în gîndire, tineri fără ocupație care stau pe internet cît e ziua de lungă, și nu se opresc din chatuit. E aproximativ jumătate de adevăr. Partea cealaltă, nevăzută, neștiută de restul lumii, îi fac pe tineri să ignore părerile rău-voitoare și să continue să meargă să chatuiască. Cam toți se întreabă ce au de vorbit atîtea ore cu străinii. Ceea ce nu se știe este că, nu se vorbește cu stăinii, cel puțin așa consideră ei.
La un moment dat, după luni întregi de navigat pe internet, se formează un grup de prieteni, din diferite orașe, țări, care se distrează de minune, glumesc, vorbesc despre problemele lor, se încurajează, vorbesc la telefon, își scriu zilnic, se văd cu ajutorul camerelor video. Încep să se cunoască foarte bine, să țină unii la alții, să aibă grijă unii de alții, să se ajute cu bani cînd au nevoie. Și așa se formează o familie destul de mare, de peste 50 de oameni, care se alintă între ei cu apelativele: „sisulină” (soră) sau „brotherică” (frățior). Ajung să facă cam totul împreună, chiar dacă pare imposibil: se ajută la lecții, uneori mai sînt și profesori care ajută pe „pici” la teme, se ajută între ei cu treburile de la serviciu, de la facultate. Iar sărbătorile și le fac împreună. De fapt, e cam singura ocazie să se adune cu toții, fiecare fiind din alt oraș, să se vadă real la față și să se simtă bine.
De sărbătorile de iarnă aceștia își aleg un anumit oraș și se face „adunare generală”, la care sînt invitații cu toții, nu contează vîrsta. Se închiriază o cabană la munte, ori un bar de către organizatori, iar cei care au posibilitatea, sau au voie (în cazul minorilor), sau care vor să se distreze cu prietenii, se urcă în mașini, trenuri, maxi-taxi și pornesc spre locul de întîlnire. Unii vin și din Statele Unite, din Germania, Spania, Franța, Olanda, numai ca să se vadă cu prietenii lor din România. Una este să vorbești la telefon și una e să îl mozolești cu zăpadă, drept pedeapsă pentru chinurile pe care ți le-a făcut într-un an întreg. „N-am știut că o să vin în Romînia. În ultima clipă m-am hotărît, mi-am luat bilet de avion cu Ștefan și am venit aici, din State. Am organizat o „adunare de trupe” la o cabană din Brașov pe care am închiriat-o de Crăciun și o altă adunare la Craiova, de revelion. Am sunat la toți prietenii noștrii de pe internet și le-am zis că am venit în țară și că ar fi bine să ne vedem. O să trec și pe la București că mai am niște „sisuline” și pe acolo. Astă vară mi-am petrecut vacanța la mare, tot cu cei de pe chat”, a povestit Victor. El este un tînăr de 20 de ani, cu prieteni și în realitate, care învață la o facultate din SUA, cu o prietenă – deci un tînăr normal din toate punctele de vedere.
Cei care totuși nu sînt în stare să vină la „reuniunea de familie”, își petrec Crăciunul și Revelionul în familiile lor, neuitînd totuși să lase calculatorul deschis, conectat la internet, pentru a le trimite felicitări virtuale prietenilor lor, pentru a le ura celorlalți „Crăciun fericit” sau „La mulți ani”, și pentru a se săruta pe obrăjiori virtual la cumpăna între ani. Se fac și cadouri virtuale: melodii, imagini, cărți și uneori și bani trimiși în contul tău. Pare o viață ireală, dar odată ce cineva s-a adaptat la o asemenea familie, greu mai poate ieși. Și totuși, pentru ce să iasă? Pentru că se simte grozav cu prietenii lui virtuali. Trebuie doar să știe să păstreze ambele grupuri, și cel real și cel cybernetic, trăind în două lumi. Sună a Sf-uri, dar există „Crăciun fericit” și pe liniile de internet. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns