Dacă în anii precedenți numărul moineștenilor dornici de a petrece noaptea dintre ani într-un restaurant a fost relativ mare, anul acesta, surprinzător sau nu, cererea a fost mult mai redusă. Doar patru restaurante au avut curajul să facă pregătirile și aprovizionările de rigoare: Tazlău, Terasa Alta Com, Vox și Parcul cu pini. Deși prețurile au fost destul de acceptabile, între 300 și 500.000 de lei de persoană, luni, 31 decembrie, numărul celor înscriși a fost foarte mic, variind între 12 și 61 de persoane la cele patru localuri și exista chiar riscul anulării programului de Revelion. (Mihai VIERIU)
Moineștenii preferă să petreacă Revelionului în familie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.