• conductele nu pot fi reparate pentru că firmele specializate sînt ocupate ori au prețuri mult prea mari
Locatarii blocului 28 de pe strada Ioniță Sandu Sturdza îngheață, de două zile, în apartamente. Motivul disconfortului îl constituie defectarea instalațiilor termice din interiorul blocului. Ca urmare a gerurilor năpraznice înregistrate în ultimele zile, conductele foarte vechi ale blocului au cedat, transformînd subsolul imobilului într-o adevărată piscină. Termloc a întrerupt furnizarea agentului termic, pentru a nu agrava și mai mult situația, însă nu a intervenit pentru a repara conductele. Această operațiune trebuie realizată de locatarii blocului, pentru că instalațiile sînt proprietatea lor.
Deși administratorul Asociației Șoimului și locatarii blocului au încercat să remedieze avaria, acest lucru nu a fost, pînă acum, posibil. „De două zile umblăm și nu am găsit nici o firmă care să fie dispusă să repare conductele, deși acest lucru se face contracost. Termloc are programate toate echipele de intervenție pentru două săptămîni, iar firma Amici, pe care am contactat-o, nu a putut interveni, pentru că nu aveau sudor. Celelalte societăți private care repară instalații termice au prețuri pe care locatarii din bloc nu le pot acoperi. Este o situație de criză care trebuie rezolvată cît mai repede, dar la care, deocamdată, nu avem soluție”, ne-a declarat Elisabeta Peter, administratorul Asociației de proprietari Șoimului.
Situația locatarilor din blocul 28 de pe strada Ioniță Sandu Sturdza este cu atît mai gravă cu cît majoritatea locatarilor au media de vîrstă de peste 70 de ani. Pînă cînd vor găsi în Bacău o firmă care să remedieze conductele, oamenii vor fi nevoiți să trăiască, în următoarele zile, la 10 grade, în apartament. În opinia administratorului Elisabeta Peter, cea mai bună soluție în cazul acestor locatari ar fi montarea unei centrale de bloc și înlocuirea integrală a instalațiilor interioare. Soluția a fost propusă în vară și de firma Termloc, furnizorul de energie termică, însă a fost respinsă de proprietari. Foarte în vîrstă și cu venituri foarte mici, aceștia nu și-ar putea permite nici măcar plata faturilor la întreținere, dacă nu ar fi subvențiile pentru căldură. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns