■ Mircea Ilie și Ciubotaru au reaprins speranța promovării chiar după actualul sezon ■ oneștenii și-au programat o dublă cu Ceahlăul Piatra Neamț
Pe 9 ianuarie, Petre Grigoraș a sunat adunarea la FC Onești. Primele zile ale pregătirii de iarnă au fost alocate readaptării la efort, deși Grigoraș a fost de părere că „asta se întîmplă numai la noi, în țară, pentru că în mod normal nu ar trebui să existe probleme de acest fel”. Antrenorul oneștean le-a spus de altfel elevilor săi, după terminarea turului, că pregătirile nu vor fi reluate de la zero, motiv pentru care le-a trasat sarcini de serviciu pe timpul vacanței. „Totuși, am luat-o mai ușor în primele zile, însă îi așteaptă o pregătire dură”, a spus Grig. Vizita medicală a fost efectuată zilele acestea la spitalul din Onești, însă tehnicianul oneștean și-ar dori o altă vizită medicală, ceva mai tîrziu, după cantonament, la Centrul de Medicină Sportivă din București. Deocamdată, Petre Grigoraș este mulțumit de felul în care îi răspund la comenzi elevii săi, singura supărare fiind faptul că se topește zăpada: „era bună pentru pregătirile din această perioadă. Mai rău este însă că dacă se topește apar terenurile grele, care îți dau peste cap programul”, spune Grigoraș. FC Onești va pleca marți într-un turneu de pregătire la Albena (Bulgaria) și se va întoarce de acolo pe 1 februarie. Tot în această perioadă, FC Onești va disputa și două jocuri de verificare, echipele pe care le va întîlni urmînd să fie stabilite în timpul turneului. Deși la sfîrșitul turului la club se vorbea despre un al doilea turneu, tot în Bulgaria, însă pentru jocuri de verificare, varianta a căzut, astfel încît oneștenii vor întîlni echipe din țară, în ultima perioadă a pregătirilor. A fost perfectată deja o dublă cu Ceahlăul Piatra Neamț, pe 5, respectiv, 9 februarie. În rest, FC Onești va întîlni echipe din zonă, dar este posibil ca în programul amicalelor să intervină și alte echipe de Divizia A. Petre Grigoraș a renunțat la serviciile lui Brașoveanu, Necșoi, Onofrei, Dongmo și Brăguță. De asemenea, Bălan și Andronache vor fi trimiși, în proporție de 90 la sută, la divizionara C Rafinăria Dărmănești.
Începutul pregătirilor de iarnă a fost de bun augur pentru trupa lui Grigoraș, care a reușit să aducă doi fotbaliști de Divizia A, Mircea Ilie și Eduard Ciubotaru. Cele două transferuri l-au făcut pe Grigoraș să se gîndească serios la promovarea chiar din acest sezon, avînd în vedere că au fost întărite chiar posturile deficitare, atacant și portar. „Sînt două mari cîștiguri pentru echipa noastră și avem toate motivele să sperăm la promovare”. Același tehnician a atras atenția că jucătorii sosiți la Onești nu trebuie să privească mutarea ca pe o retrogradare: „cei doi trebuie să demonstreze că merită să joace în Divizia A iar acest lucru se face numai pe gazon. Am mare încredere în ei, dar în primul rînd le trebuie seriozitate. Decît să stai pe bancă și vremea să treacă în detrimentul tău, parcă mai bine pui osul la treabă și ai de cîștigat și tu și clubul”, a fost părerea lui Grigoraș. Pe lingă cei doi, lotul a fost întărit și cu Goian, Grigoraș fiind interesat de încă doi fotbaliști pentru posturile de mijlocaș și fundaș stînga. „Am rămas 18 în lot. Ne mai trebuie 2-3 fotbaliști pentru a ajunge la formula optimă de lot”, a încheiat antrenorul oneștean. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns