Doi bărbați din satul Osebiți, comuna Luizi Călugăra, sînt cercetați penal pentru ultraj, după ce au snopit în bătaie un pădurar. Constantin Onciu, de 30 de ani, pădurar la Ocolul silvic din localitate, își făcea miercuri după amiaza rondul prin sat, moment în care a auzit zgomot de drujbă. După ce a mai făcut cîțiva pași, pădurarul i-a observat pe Benone Sumănaru, de 25 de ani, și pe Dumitru Tulbure, de 40 de ani, care tăiau lemne în drum, în fața porții lor. În momentul în care pădurarul le-a cerut documentele de proveniență a lemnului, cei doi au început să-l lovească pe Onciu cu pumnii și picioarele. Din fericire, pădurarul a fost salvat de săteni din mîinile agresorilor. Sumănaru și Tulbure au fost conduși la sediul poliției, unde li s-au întocmit dosare penale pantru ultraj. (Fl. C.)
Lasă un răspuns