„Misterul” cafelei cu corn

Redacția Ziarul de Bacău

■ ceasul deșteptător sună înainte de a se face lumină afară ■ fotbaliștii lui Ilie Dumitrescu au „înghițit” deja zeci de km

O cafea, un ceai și un corn, dimineața, înainte de ora 7. Fotbaliștii sorb repede conținutul din paharele de plastic, înfulecă apoi cornul și îl încercuiesc pe Ilie Dumitrescu, pentru a lua la cunoștință programul făcut de Mister. Nici măcar nu se așteaptă să fie ceva mai lejer, pentru că Ilie Dumitrescu a spus-o răspicat înaintea cantonamentului că elevii lui vor încheia stagiul de la Slănic Moldova cu condiția fizică pusă la punct. Două primele două zile ale stagiului de la Slănic Moldova i-au făcut pe fotbaliști să blesteme ziua în care Țiți Dumitriu a fost debarcat de la conducerea echipei. Trei antrenamente pe zi, unul mai tare ca altul. Seara, dorm neîntorși, iar a doua zi coșmarul începe. În fine, la mijlocul săptămînii au scăpat de unul dintre antrenamente. Cu două pe zi, parcă e altceva, își spun fotbaliștii, numai că nu a trecut decît o săptămînă, iar de astăzi chinul reîncepe. Sîmbătă, doar două antrenamente. Primul, la ora 10,30, în parcul din Slănic. Două ture rapid consumate de cei 27 de fotbaliști, pentru ca Simi Blaga să-i oprească în mijlocul drumului pentru a-și pune în aplicare programul de stretching. Liniștea durează doar vreun sfert de oră, după care Ilie își adună oamenii și îi trimite la alergare. Una, două, trei… și șeful întîrzie să fluiere finalul. Aproape o oră de alergări, aproape 10 km mîncați de fotbaliști. Unii dintre ei abia își mai trag picioarele, însă nici unul nu cedează. Cu Mister nu e de glumit. Cei trei portari, Florin Prunea, Viorel Ignătescu și Georgian Bordeanu, dispar la un moment dat de pe traseu. Pentru ei turele au luat sfîrșit. Au trecut în gestiunea lui Gică Mîndrilă, care îi intinde cu mingile. Ilie Dumitrescu, un tip care nu are timp nici măcar să răspundă preț de cîteva minute în fața presei, fluieră finalul întîlnirii fotbaliștilor cu testul de rezistență. Au scăpat de efort, au scăpat chiar și de mașinile care i-au ocolit în timp ce își dădeau duhul pe șosea precum niște jaloane. Paharele de ceai sînt golite pe nerăsuflate de fotbaliștii care se îndreaptă, cu aburii deasupra capetelor, spre hotel, unde-i așteaptă masa. Puțină odihnă, după care același tartor, Ilie Dumitrescu, îi urcă în autocarul care se îndreaptă spre Tîrgu Ocna. Noroc sau ghinion, „galben-albaștrii” sînt refuzați de primarul din Tîrgu Ocna, astfel încît Ilie și-a refăcut din mers programul. Duminică a fost mai lejer, cu un singur antrenament. Dar duminica este excepția care întărește regula pentru Ilie Dumitrescu, cel care, sîntem siguri, va avea puțintel timp și pentru noi, măcar după ce își îndeplinește misiunea de la Slănic. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.