• potrivit mai multor voci, sub monumentul din cimitirul Sarata s-ar afla evrei făcuți săpun în timpul exterminării naziste
La intrarea în cimitirul evreiesc din Sarata, pe partea dreaptă, se află un monument din piatră, sub forma unui păsări, idee sugerată de inciziile laterale sub forma unor aripi, terminat în parte de sus cu o porțiune metalizată, simbolizînd o torță. Monumentul are pe frontispiciu o inscripție în limbile română și ebraică. Textul, desprins parcă dintr-o altă lume, te copleșește prin mesajul său: „Aici zac evreii prefăcuți în săpun de bestiile fasciste între 1939-1944. În amintirea lor înfrățiți-vă popoare în lupta pentru o lume nouă”.
La mai bine de 60 de ani de la declanșarea terorii naziste, în care au murit milioane de evrei, povestea incredibilă ne-a fost dezvăluită la Comunitatea Evreiască din Bacău. „Știu că sub acel monument sînt îngropate cîteva mostre de săpun făcut din cadavrele celor exterminați în perioada 1940-1942”, ne-a declarat Izu Butnaru, în vîrstă de 66 de ani, secretarul Comunității Evreiești din Bacău.
Pentru că era copil în acea perioadă, el nu ne-a putut oferi mai multe informații, dar este convins că săpunul, deși nu a fost făcut la Bacău, este de sorginte românească. „S-a făcut săpun din cadavrele celor uciși în acei ani în România”, a spus Izu Butnaru.
Despre istoria acelui monument nu am putut afla informații nici de la Izu Butnaru și nici de la Vigdar Hari, președintele Comunității Evreiești din Bacău. „N-aș putea să vă spun nici cînd a fost ridicat și nici de către cine acel monument”, ne-a zis președintele Hari.
Misterul monumentului evreiesc ni l-a dezvăluit Eugen Șendrea, expert în patrimoniu. „Monumentul a fost ridicat în anul 1953, în memoria victimelor fascismului. În fișele din 23 mai 1963 era considerat monument istoric. În noua listă a monumentelor din 1977, nu a fost inclus, deoarece existau incertitudini, conducătorul comunității evreiești de atunci, Aizerman, precizînd la un moment dat că nu deține dovezi concrete că acolo ar fi rămășițe umane. Însă zvonul este că sub monument sînt depozitate opt lăzi cu săpun făcut din cadavrele evreilor”, a afirmat profesorul Eugen Șendrea din cadrul Centrului Județean de Cultură Bacău.
Monumentul din cimitirul evreiesc rămîne un spațiu peste care istoria a pus pecetea tainei. Și nimeni nu are curajul să facă cercetări pentru a vedea ce este legendă și ce adevăr în această poveste. (C. Gh.)
Lasă un răspuns