Mihai BUZNEA
Prin maximă concentrare, textele de specialitate rezumă conținutul și esența economiei sociale de piață la armonia dintre patron și angajatul său. Ați reținut exact: armonia dintre capital și muncă sau, dacă vreți o altă formulare, dintre cel care plătește și cel care este plătit. Contradicția? Egalitatea, aparentă, a celor două părți. Și unul, și altul, depind de celălalt, chiar dacă felia care le revine din tortul comun are dimensiuni diferite. Aici e secretul: cît de mare este tortul, sau pîinea, care se împarte. Cu alte cuvinte, cît de prosperă și de sigură este afacerea. Răspunsul îl dau, vreți nu vreți, cei doi parteneri, fiecare din direcția sa, care se intersectează în punctul de referință al rezultatului final: profitul. Nu văd cum m-aș putea considera pe picior de egalitate cu il padrino – mi se adresează, vădit mirat și intrigat, partenerul de discuție. El comandă, eu execut; nu-i mulțumit, mă dă afară. Lucrurile sînt clare și nu cred că mai e ceva de comentat. Mie-mi dă ce i se strecoară printre degete, el oprește caimacul. Care-i problema? Primul flămînzește, celălalt huzurește. E-adevărat, amîndoi dispunem de ceea ce nu posedă celălalt: forța de muncă, versus capital. Să-ți mai amintesc cine pune condițiile? Logică imbatabilă! Și totuși un român, tîrg-ocnean, plecat cu tam-tam din țară încă de prin anii ’70, îmi spune: cei de-aici, de-acasă, încă tributari vechiului sistem care-i amăgea cu slogane precum „noi sîntem proprietari și beneficiari”, văd în patron un fel de sperietoare, bau-baul care le populează coșmarurile din timpul nopții și le dă frisoane dimineața, cînd trebuie să plece la serviciu. Nu e chiar așa. Chestiunea trebuie clarificată și nuanțată. Relațiile dintre cele două părți obligă la seriozitate și răspundere reciprocă. Dacă greșești, plătești. Ce se întîmplă dacă firma dă faliment? Pierd amîndoi: unul – afacerea, celălalt – locul de muncă, sursa de trai. Vă dau un exemplu, al meu: lucrez de 30 de ani, ca șofer de camion, la o firmă de transporturi dintr-un oraș (fost vest) german. Plătit bine, la fel ca localnicii, nici o discrepanță de tratament. Relații cordiale cu boss-ul, care știe despre fiecare, cu exactitate, ce fel de om e, cum muncește, cum se comportă. M-am mirat cînd, împlinind o sumă de ani, rotundă, serviți la firma sa, m-a chemat în birou să-mi mulțumească și mi-a întins un plic în care am găsit o sumă frumușică de bani drept premiu. Strîngîndu-mi mîna, nu a uitat să-mi amintescă: dacă mîine, la opt fără cinci minute nu faci prezența, nu mai intri pe poartă. Ați înțeles, cred, că seriozitatea nu se negociază. Orice disfuncție în activitatea unui salariat înseamnă pierderi pentru firmă și patron, contraperformanță care nu se acceptă. Dacă totul merge zeiss, cîștigă amîndoi, chiar dacă nu în procente similare. Asta-i egalitatea între părți, armonia despre care face zicere teoria.
În Romania, zeci de mii de firme, mici și mijlocii, sînt închise ori au falimentat, atît din cauza managementului deficitar, cît și a mentalității păguboase în ce privește poziția și responsabilitățile celor două părți-etalon în afacere. Un angrenaj prost conceput și dereglat nu are cum să funcționeze corect. Caz în care rezultatul nu poate fi decît unul negativ. Mai pe românește: cei înhămați la jugul afacerii, cu capitalul și cu munca, vor, nu vor, trebuie să tragă carul înainte, nu la dreapta și la stînga, altfel nimeresc cu oiștea în gard și le înțepenesc.
Lasă un răspuns