Într-o continuă competiție pentru frumusețe, impusă de tipare din ce în ce mai restrictive, femeile din zilele noastre nu se dau în lături să încerce orice inovație în domeniu. De la banalele ceaiuri și supe preparate special pentru păstrarea siluetei și pînă la costisitoarele operații estetice, accesibile unui număr redus de reprezentante ale sexului frumos, toate încearcă să afle pe diverse căi secretele păstrării tinereții. Dacă acum vreo zece ani, femeile nu aveau la îndemînă decît sălile de aerobic și cabinetele cosmetice dotate rudimentar, acum oferta și pe piața băcăuană este foarte diversă și pentru toate buzunarele. Mai mult, tehnicile de înfrumusețare în cabinetele de profil au evoluat atît de mult încît efortul pe care trebuie să-l depună doamnele în căutarea formelor ideale este din ce în ce mai mic. Ceea ce înainte de ’90 părea să țină de domeniul fantasticului a devenit acum și pentru băcăunce o realitate palpabilă. Măștile profesionale cu efect de lifting, tratamentele cu aparatură care înlătură celulita și tonifiază sînii, abdomenul și fesele, sau bronzul pe timp de iarnă nu mai reprezintă de mult scene de film. O trecere în revistă a variantelor de înfrumusețare pe care le puteți aplica pe propria piele vă propunem în cele ce urmează.
Lasă un răspuns