ATLETISM: Pentru atleții băcăuani, ediția a 18-a a concursului „Cupa Bistriței” a fost cel puțin o verificare a potențialului la acest început de an 2003. Cele 22 de medalii cucerite, între care 11 de aur, 5 de argint și șase de bronz, stau mărturie că perioada dintre sezoanele de toamnă și de de iarnă nu a fost deloc una de pauză. Într-o companie relativ selectă, nu neapărat înțesată de valori, pentru că numărul participanților la competiție, 250, nu a fost ieșit din comun, băcăuanii au redemonstrat că sînt în stare să obțină rezultate care să le permită selecționarea în loturile naționale, de seniori sau juniori. Elena Mîndrilă, învingătoarea de la 800 și 1500 m plat, Ionuț Zaizan, învingător în aceleași probe, ambii elevi ai antrenorului Dorin Melinte, frații Aura și Ionuț Feniuc (antrenor Maria Hagimă), specialiști la sărituri, Cristina Chelmuș (antrenor Cristi Nemțeanu), remarcată în probele de sprint, Cătălin Cîmpeanu, Ana Maria Papi (antrenor Eugen Peretetcu), Bogdan Negruț, Dragoș Bogdan, Alexandru Bogdan (antrenor Constantin Bogdan), Ciprian Nițoi, Monica Pătrașc și Alexandra Mironescu, au urcat pe podium cu în virtutea pregătirii pe care au făcut-o. Au fost schimbări ale culorii medaliei pe linia de sosire (n.r., Cristina Chelmuș), mai ales în probele de sprint, au fost și curse la semifond cîștigate tactic sau dominate de la un capăt la celălalt (Ionuț Zaizan și Elena Mîndrilă), au fost clasările pe primul loc, și doar pe acesta, ale fraților Ionuț și Aura Feniuc.
Alături de Mîndrilă și Zaizan, cîștigători autoritari ai probelor de 800 și 1500 de metri, sau de Chelmuș, realizatoarea celui mai bun punctaj la probele de sprint premiate, frații Feniuc au ieșit la rampă. Ionuț a cîștigat toate cele trei probe de sărituri la care a participat, prăjină, înălțime și lungime. La ultima dintre probele menționate el și-a depășit (n.r., 7.13 m) cu un centimetru cea mai bună performanță proprie realizată în sală pînă atunci. Sora sa, Aura, a cîștigat la „înălțime” cu o săritură de 1.75 metri. Ea a rămas singură în concurs încă de cînd ștacheta se ridicase la 1.70 metri deasupra solului. A încercat de trei ori, cît îi permitea regulamentul, să treacă și peste 1.80, însă nu a găsit traseul optim. A încercat și a patra oară, în afara concursului, și a reușit. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns