Accidentele rutiere petrecute în sau în aproierea orașului Moinești continuă să facă victime. Trei dintre cei ajunși în stare critică la spital sînt din comuna Asău. Iulian Fulaș, de 28 de ani, a fost internat și operat de medici pentru că a suferit lovituri puternice în craniană și la brațe. Ceilalți doi consăteni, Ionel Bucur, de 40 de ani, și Constantin Crăciun, de 35 de ani, aflați în stare de ebrietate, au fost și ei loviți de mașini, suferind multiple traumatisme și contuzii. Deși starea lor de sănătate impunea ca cei doi să fie internați, ei au refuzat categoric să asculte de sfatul doctorilor și au plecat acasă. Și Dumitru Moisei, de 35 de ani, din comuna Strugari, a fost victima unui accident rutier. El a fost internat în secția de Chirurgie, pentru că avea mai multe răni în zona capului. Însă pentru Didina Catană, de 63 de ani, din comuna Poduri, ambulanța a ajuns prea tîrziu la locul accidentului. Cu toate că a fost transportată de urgență la spital, doctorii n-au mai putut decît să constate decesul victimei. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns