REPORTAJ PE GLOB Welcome to Canada!

„Indigo” – Un „lanț” de librării

În North York există una dintre cele mai mari librării din Toronto. Face parte din „lanțul” de librării „Indigo” și se află într-o mare „plaza”, alături de „Silver City” și „Reynforest Cafe”. Am fost în mai multe rînduri la această librărie de care te desparți cu greu. O clădire zveltă, modernă, un adevărat templu al cărții. Îți trebuie timp și, desigur, dragoste de carte, ca să vezi cam tot ce-ți poate oferi această instituție. La parter, numeroase standuri cu cărți ieftine. Iată colecția de „cărți pentru citit pe plajă”. Romane polițiste, dar și cărți de mari autori, precum Cervantes, Dickens etc. Prețul unei cărți e fix: 3,99 Dolari Canadieni. Ceea ce atrage atenția cunoscătorului e „calitatea” tipografică a acestor cărți care, chiar dacă-s de citit „pe plajă”, sînt tipărite pe hîrtie superioară, coperțile sînt cartonate, ilustrate atrăgătoare. „Aici există un respect deosebit pentru cititor” – îmi spune fiica mea, Lucia. Într-o altă aripă, cel interesat va găsi volume de Istorie, de Diplomație, de Știință… Legate trainic, atractive, sînt dicționarele sau cărțile de Geografie a Lumii. Mă așez pe un fotoliu – aici sînt fotolii peste tot – și răsfoiesc un Ghid pentru Europa de Est. Despre România ghidul vorbește în 40 de pagini, prezentînd, succint, Istoria poporului român, Geografia României, Obiective turistice – Suceava, Voroneț, Moldovița, Marea Neagră, Transilvania – în detaliu. Îmi dau seama că e o lucrare serioasă și exactă. La etajul imediat superior se poate ajunge cu scara rulantă sau pe scări. Pe calculator poți căuta orice carte dorești. Deosebit de bogat e sectorul pentru copii și elevi – de la cărți de școală, pînă la literatură. Aici se poate citi nu numai stînd pe fotoliu, dar și culcat pe niște saltele pneumatice speciale. Nimeni nu te „obstrucționează”. Sînt zeci de mii de volume – de medicină, de istorie a lumii, de bucătărie etc, iar în standuri, în ordine alfabetică, toți marii scriitori englezi, francezi, sud-americani etc, etc. De fiecare dată, nu am plecat din librărie decît după ce am trecut și prin sectorul de Artă. Aici, albume ale marilor Picaso, Delacroix, Gogain, Michelangelo, Renoir etc, dar și cd-uri, plaiere, casete cu muzică clasică, din opere sau ușoară. Ca și în cazul Bibliotecii Metropolitane, și aici am văzut multă lume, mai ales tineri, dar și adulți, cercetînd, citind sau cumpărînd cărți. Ceea ce e un fapt extraordinar.

Între „Osaga beach” și Caledonia

Drumul spre „Osaga Beach” e de vreo două sute de kilometri. Foarte mulți torontezi – nu mai zic de oameni din împrejurimi – își petrec zilele libere de vară aici. „Osaga Beach” e considerată cea mai bună plajă din provincia Ontario. Florin Sîrghiuță îmi spune că plaja are vreo 60 de kilometri lungime, întinzîndu-se de fapt de-a lungul lui Georgian Bay, golf al Lacului Huron. Nisipul e fin, plaja e largă, iar, spre deosebire de apa lacurilor Ontario și Erie, apa e destul de caldă, soarele încălzind-o cu dărnicie. Din păcate, ziua în care am fost nu s-a dovedit prea bună pentru baie și plajă, deși a fost o zi de la jumătatea lunii iulie 2002. Clima în această parte a Canadei e foarte schimbătoare; în mijlocul verii poate să-ți aducă surprize destul de neplăcute, cum a fost și momentul prezenței mele la „Osaga Beatch”, cînd un vînt rece și cerul înorat m-au făcut să cred, mai degrabă, că-s într-o zi de toamnă. Dar apa caldă și valurile nu i-au lăsat pe cei de pe plajă să tremure. Nepoțica mea, Anna-Julia, și ginerele, Florin, s-au și avîntat în apă, lucru ce m-a făcut să-i urmăresc cu destulă îngrijorare, căci s-au dus spre larg cîteva sute de metri. Da, apa e mică pe o distanță destul de întinsă spre larg, fapt care se adaugă la calitățile care-i dau acestei plaje un renume. Deși, comparînd cu ce e la noi pe plaja Mării Negre, aici, la Osaga, n-au găsit nimic spectaculos. Doar casele, cochete, cu multe flori, și aleile umbroase ale orășelului, curate, bine întreținute…

Caledonia, Milton, Pitterboruh, „Canalul” – sînt locuri pe care le poți numi, fără a greși, adevărate „raiuri” pentru pescari. Caledonia e un oraș extraordinar, de fapt un „orășel”, dar cîtă bogăție, cîtă verdeață! Parcări imense pentru autoturisme, magazine luxoase, case cu peluze și flori, multe flori, steagul Canadei – de fapt, pe unde am fost, mai ales, să-i spun, zona rurală, steagul Canadei nu lipsește; e un adevărat cult drapelul acesta roșu-alb-roșu, în mijloc cu frunza de arțar – garaje, mașini, lume. La marginea orașului „marele rîu” curge leneș, după ce „se aruncă” peste barajul în amontele căruia e lacul pe care se plimbă zeci de ambarcațiuni rapide. Aici, la baza barajului – deasupra e linia ferată pe care trec grele trenuri de marfă cu mecanici care fac cu mîna pescarilor – se zbenguie crapii și somnii și bibanii. În Canada crapul nu se mănîncă, e considerat un pește „spurcat”, „murdar” și dacă e prins, e ucis și lăsat pe mal să-l mănînce pescărușii. În schimb, noi, românii, n-am ținut deloc seama de această „restricție”. Nu mă laud, dar am prins și eu, e adevărat, numai un crap, dar ce crap! Cel mai bun dintre noi, pescarii, s-a dovedit Florin Olaru, inginer, care a prins și crap de 18 kilograme. Florin Olaru e din Bacău, iar tatăl lui, Aurel Olaru, îmi e prieten vechi. Am mers împreună la pescuit – inclusiv Aurel, venit la fiul său pentru aproape un an de zile, împreună cu doamna Elena, soția sa – și a fost o distracție pe cinste. În alte zile am fost la Milton – oraș la circa 70 kilometri de Toronto – de fapt oraș-stațiune, în lacul de aici existînd o mulțime de specii de pește. Ce mai, au fost zile de neuitat, zile senine, cu soare pe cer și în suflete.

Panouri triste

În Canada, copiii pînă la vîrsta de 12 ani nu pot fi lăsați singuri pe stradă și în casă. Deși școala Annei-Julia e „peste gard”, zilnic o duc și o aduc de la școală. Nepoțica mea a împlinit 9 ani pe 9 iulie 2002 și mai trebuie să treacă trei ani ca să meargă singură la școală. Învățătorii mă cunosc, deja, îi salut și îmi răspund la salut, mă întreabă ce mai fac, eu le răspund cu singurele cuvinte pe care le-am învățat în Engleză. Dacă ar vedea fetița venind singură la școală s-ar sesiza imediat, iar atunci cînd copilul pleacă de la școală, învățătorul mi-o dă în primire. Există o mare grijă pentru cei mici, motivul fiind, în ultimă instanță, dispariția multor copii. E o realitate nefericită. În marile magazine, în stațiile de metrou și în alte locuri publice am văzut panouri cu fotografii ale copiilor dispăruți și negăsiți. Nu mi-am notat nume. N-avea nici un rost. O durere adîncă se revarsă din aceste panouri. Fetițe de opt, zece și chiar mai mulți ani căutate, de cele mai multe ori, zadarnic de către părinți și de către poliție. Pedofilia e o realitate crudă. În presa din Toronto s-a scris mult despre dispariția unei fetițe de nouă ani găsită moartă, ucisă în chip bestial. În cele din urmă a fost descoperit și criminalul, nimeni altul decît un vecin de pe același etaj din blocul în care locuia fetița. Vecini de apartament. Spaima e atît de mare, starea de spirit e atît de amplă, încît și o simplă mîngîiere a unui copil poate trezi suspiciuni, lucru de care m-a atenționat fiica mea. „Să nu cumva să mîngîi vreun copil străin. Poți s-o pățești!” Ce-i drept, m-am conformat cu greu, eu fiind un mare iubitor al copiilor. Deși, mi-am făcut o „prietenă”, de culoare, ca o păpușă de abanos, de vreo cinci anișori, vecină cu noi, care, de cîte ori mă întîlnea, mă întreba cum mă cheamă… (Eugen VERMAN)