Sinaxar ortodox
Pomenirea Sfîntului Mucenic Trifon
Sfîntul Mucenic Trifon era din satul Lampsac, în Frigia, și a trăit pe vremea împăraților Gordian și Decius. A cunoscut din copilărie credința în Hristos. Ajuns la vîrsta maturității, a început să propovăduiască dreapta credință. Cînd a început prigoana împotriva creștinilor, Sfîntul Trifon a fost prins și aruncat în temniță. Pentru că a refuzat să se închine zeilor, a fost supus la numeroase chinuri: a fost tras pe roată, a fost purtat desculț prin cetate în plină iarnă, pînă cînd i-au degerat picioarele. A fost supus la chinuri incredibile. Văzînd că rămîne nestrămutat de la credința lui, Sfîntul Trifon a fost osîndit să moară de sabie. A murit însă înainte să i se taie capul.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Veridiana
Sfînta Veridiana s-a născut în Castelfiorentino – Italia, în anul 1182. A fost contemporană cu Sfîntul Francisc din Assisi, care a și vizitat-o în 1221 și a primit-o în Ordinul al III-lea franciscan. Renunțînd la viața în lume, Veridiana a plecat în pelerinaj la Compostella – Spania, pentru a cinsti mormîntul Sfîntului Apostol Iacob. La întoarcere, ea a simțit o chemare deosebită pentru rugăciune și penitență, și s-a retras într-o chilioară unde a rămas închisă timp de 34 de ani. Moartea sa, din anul 1242, a fost anunțată de toate clopotele din Castelfiorentino, care au sunat fără a fi trase de cineva. Cultul Sfintei Veridiana a fost aprobat de Papa Clement al VII-lea și este foarte popular în regiunea Toscana, Italia.
Duminică, 2 februarie
Întîmpinarea Domnului
Astăzi se cinstește ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de Preasfînta Lui Maică și de către Dreptul Iosif. Tot astăzi este ziua cînd bătrînul Simeon, inspirat de Duhul Sfînt, a venit la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, așteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise. În Pruncul adus la templu el a văzut cu ochi proorocesc noua putere de mîntuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mîntuire fără margini a credinței în Hristos, puterea mai tare decît toată puterea Legii vechi. Prin glasul lui Simeon se întîlnesc în templu Legea veche a slovei cu Legea cea nouă a Duhului Sfînt.
Prăznuirea Întîmpinării Domnului s-a așezat în vremea împăratului Iustinian, deoarece mai înainte, deși se făcea în Biserică pomenire despre Întîmpinarea Domnului, aceasta nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian a luat această decizie pentru că pe vremea împărăției lui a fost o molimă puternică și un cutremur în Bizanț. În ziua prăznuirii întîmpinării Domnului s-a ridicat molima și cutremurul s-a oprit. (C. Gh.)
Lasă un răspuns