Consilierii județeni au aprobat în ședința de vineri strategia în
domeniul protecției copilului pentru perioada 2003 – 2007. Necesitatea revizuirii strategiei se impunea din cel puțin două motive: în primul rînd pentru a ține pasul cu noile cerințe ale Uniunii Europene adoptate în strategia elaborată la nivel național, iar în al doilea rînd pentru includerea proiectelor de finanțare externă care vor fi derulate sau înaintate spre finanțare în această perioadă.
Șefii sistemului de protecție a copilului din județ vor, în principal, să desființeze centrele de plasament pînă în anul 2007 și să integreze copiii din fostele orfelinate în centre rezidențiale de maximum zece locuri, care să fie deschise în comunitățile rurale cu probleme. Sorin Brașoveanu, directorul Direcției Generale pentru Protecția Copilului, a precizat că, în 2007, cînd se va finaliza implementarea noii strategii, în centrele de plasament nu vor mai rămîne decît copiii cu handicap. Tot în această perioadă, DGCP nu va mai instituționaliza nici un copil cu vîrsta cuprinsă între 0 și trei ani. Aceștia vor fi integrați fie în familiile naturale, dacă va fi posibil, ori dacă nu vor fi îngrijiți de asistenții maternali profesioniști autorizați. Cît privește dificultățile pe care le-ar putea întîmpina Protecția Copilului în următorii patru ani, acestea ar putea fi determinate de supradimensionarea rețelei de asistenți maternali profesioniști și imposibilitatea monitorizării de DGPC, marginalizarea școlară a copiilor cu nevoi speciale. Sorin Brașoveanu a făcut referire și la conservatorismul instituțiilor abilitate să acționeze pentru ajutorarea copiilor aflați în dificultate și la cel al comunităților locale. Un alt neajuns amintit de directorul DGPC Bacău este insuficiența resurselor financiare. Neculai Lupu, președintele CJ Bacău, i-a recomandat direcoturului Sorin Brașoveanu să păstreze o legătură strînsă cu primarii din județ și să facă mai multe vizite în teritoriu pentru a le asigura consultanță angajaților din sistem, „mai ales că unii primari pricep greu și uită repede”. (C.B.)
Lasă un răspuns