Acest succint studiu nu se vrea o pledoarie în favoarea capitalismului, ci o încercare de definire a acestuia în termeni mai cuprinzători decît cei pur economici, așa cum rezultă din multitudinea analizelor întreprinse pe această temă de o serie de reputați sociologi americani. Omagierea sau criticarea capitalismului îi preocupă pe toți aceștia într-o mai mică măsură decît stabilirea identității acestui sistem în raport cu socialismul și democrația, așa cum le-am cunoscut pînă în anii din urmă. Astfel, capitalismul este definit drept „producția destinată pieții și generată de persoane sau companii întreprinzătoare cu intenția obținerii unui profit”. Unul dintre cei mai de seamă sociologi americani, Peter Berger, profesor la Universitatea Boston, ne avertizează că atunci cînd vorbim de o „societate capitalistă”, nu facem decît să vorbim despre un ideal. Nici o societate clasificată îndeobște drept capitalistă, observă Berger, nu se aseamănă nici pe departe cu ceea ce Adam Smith (care nu a folosit niciodată termenul „capitalism”) ar fi considerat drept o societate liberă. Totodată, nici o societate nu este pur socialistă. Dar socialismul reprezintă un ideal într-un mod în care capitalismul nu posedă acest atribut, iar unele regimuri se proclamă drept socialiste, în vreme ce nici un regim nu pretinde sau aspiră să fie capitalist. Într-un fel, aceasta este una dintre marile probleme ale capitalismului. El suferă de „o incapacitate intrinsecă de a genera legitimare și de o lipsă pregnantă de potențial mitic; drept consecință, el depinde de efectele legitimatoare ale purei sale realități sau de asocierea cu alte simboluri legitimatoare”. Oameni nu mor pentru capitalism, cu toate că își dau viața pentru libertatea din care capitalismul s-ar putea să facă parte. Dar putem susține că sistemul capitalist este legat în mod necesar de alte libertăți? Constituie el fundamentul lor? Poate el exista fără ele, sau pot exista aceste libertăți în lipsa capitalismului? Dovezile empirice sînt destul de solide (deși nu irevocabile) pentru a justifica unele concluzii provizorii. Sîntem, sau cel puțin devenim din ce în ce mai convinși că sistemul capitalist este o condiție necesară, dar nu suficientă a democrației, și că el tinde să genereze presiuni în direcția democratizării.
Putem sublinia că dezvoltarea economică de tip capitalist și modernizarea tehnică sînt fenomene distincte din punct de vedere analitic, dar că, de fapt, revoluția industrială s-a petrecut într-un cadru capitalist și că – un aspect și mai relevant – „capitalismul oferă mediul optim pentru forța productivă a tehnologiei moderne”. Pînă astăzi nu dispunem de nici un caz empiric pe baza căruia să poată fi pusă la îndoială această afirmație.
Interesantă este și teza sociologului german Max Weber privind etica protestantă a muncii, mai cu seamă în lumina înfloririi capitaliste a Orientului Îndepărtat.
Japonia și Singapore nu sînt cetăți ale calvinismului, dar au devenit extrem de productive. Estul Asiei, se observă din analizele respectivilor sociologi și economiști, constituie „o sursă de vești proaste pentru marxiști”, dar și pentru anumite ideologii capitaliste, deoarece dezvoltarea economică a acestor regiuni s-a petrecut în condițiile unor politici ferme de planificare economică și control exercitat de stat. În privința Occidentuilui, Berger susține că individualismul a generat modernizarea și nu viceversa, așa cum se crede de obicei. Oricum, modernizarea pare într-adevăr să rezulte în instituțiile care ierarhizează indivizii conform meritelor. Dar într-un sistem bazat pe forțele pieții, individul nu mai posedă dreptul înăscut de a juca un rol anumit în cadrul sistemului de producție. Acest fapt creează atît turbulență socială, cît și opoziție puternică. Opoziția poate fi conservatoare, fie de „stînga”, în funcție de principiul de orînduire socială preferat în locul orînduirii fluide a pieții. În pofida faptului că atît Berger, cît și ceilalți sociologi își definesc termenii cu multă grijă, mă întreb dacă acest concept denumit „capitalism” este coerent. Este evident că el denotă o seamă de realități legate între ele și care ne sînt bine cunoscute tuturor, dar putem afirma că toate aceste realități au o esență comună? Timon, personajul lui Shakespeare, învinuiește aurul ca sursă a tuturor relelor de care este azi acuzat capitalismul. Cuvîntul „capitalism” a fost inventat ca termen peiorativ de oameni care spuneau că erau împotriva lui. Poate că în loc de a încerca să înzestrăm cuvîntul lor cu înțeles, ar fi mai bine să recurgem la cuvinte mai explicite și care nu sînt împovărate cu ambiguitate și stridență polemică. (Romulus Dan Busnea)
Lasă un răspuns