Îi vezi trecînd pe stradă zgribuliți, cu hainele rupte și plini de mizerie. Îți cer un ban ca să-și ia o bucată de pîine, dar de multe ori banii se duc pe băutură. Cît este cald, își găsesc locuri de dormit prin parcuri, pe bănci sau în subsolurile blocurilor. Cînd este frig, sînt nevoiți să doarmă prin gări. „Boschetarii”. Ființe uitate de soartă și de comunitate, fără nici o speranță. Pentru mulți, sinuciderea e singura soluție pentru a scăpa de chin.
”După ce am împlinit 18 ani, mătușa nu a vrut să mă mai țină”
La cei 23 de ani ai săi, Constantin Ababei a trecut prin atîtea necazuri cît alții într-o viață. Nu are unde să stea, iar de mîncat mănîncă odată la trei zile, din mila cuiva sau pentru că a reușit să lucreze la un patron. Viața lui a luat-o aiurea încă de la naștere, cînd mama l-a dat la fostul Leagăn de copii nr. 2 Bacău. Cînd băiatul a împlinit doi ani, mama s-a recăsătorit, iar tatăl vitreg a fost de acord să-l înfieze și să-l aducă în Onești, unde avea un apartament. Totul a mers bine și se părea că viața lui Constantin avea să evolueze normal, numai că o altă nenorocire s-a abătut asupra lui: decesul mamei.
„Mama a murit în 1993 și tatăl vitreg a fost nevoit să mă dea la Centrul de Plasament nr. 4 din Tg. Ocna”, ne-a spus Constantin. Am stat acolo doi ani, după care am plecat la Bacău la o matușă. Din anul 1998, m-am îmbolnăvit de TBC și puțin a lipsit să nu mor. Am fost salvat de doctorița Maria Roșu din Bacău, căreia îi mulțumesc enorm”. Dar nici la mătușa lui nu a putut să stea prea mult, deoarece la împlinirea vîrstei majoratului a fost lăsat în stradă. De atunci, as hoinărit încotro a văzut cu ochii. O perioadă a fost în Turcia, dar nici acolo nu a avut prea mult noroc. Acum, disperarea a pus stăpînire pe el: ”Nu știu ce să mă mai fac. Nu am unde să stau și de multe ori îmi vine să mă omor. Mănînc odată la cîteva zile, fie că reușesc să muncesc pe la cîte un patron, fie că își face milă de mine cineva.”
Petrică Francisc are 47 de ani și, de la șase ani, a crescut la Centrul de Plasament din Tîrgu Ocna. A răzbătut singur în viață. Lla 21 de ani, s-a căsătorit și are o fată care a împlinit de 19 ani. Numai că soția a divorțat și el a rămas pe drumuri. „Sînt un adevărat boschetar. Ne adunăm cu toții cînd la Adjud, cînd la Comănești. De multe ori sîntem loviți de polițiști, urcați în trenuri și alungați”, ne-a declarat el. Petrică Francisc e murdar, cu haine ca vai de lume și plin de bube pe tot corpul. Un focar de infecție. Are un ochi tumefiat. Trebuie să trăiască, dar nu a furat niciodată. Preferă să cerșească sau să muncească pe ici pe colo, atunci cînd se ivește vreun prilej. La fel ca și mulți alții, el spune că s-a săturat de o așa viață și că ar vrea să se sinucidă, ca o soluție extremă. (Daniel GORUN)
Lasă un răspuns