• tot mai săracă, lumea se agață de orice ”chilipir”
Călin Valeru, din comuna Gura Văii, a sesizat Judecătoria Onești că Ion Ciubotaru refuză să-i inapoieze un tractor pe care i l-a împrumutat. Totuși, în cursul acțiunii judecătorești, soția lui Ciubotaru a prezentat un document sub semnătură privată din care reișea că, de fapt, el a cumpărat respectivul tractor împreună cu accesorii (un plug, trei grape și o remorcă auto), cu suma de 62 milioane lei. Pus în fața acestei probe, Călin Valeru a spus că acel document este, de fapt, un fals. Ulterior, el a recunoscut că în momentul în care a dat tractorul din curte a fost întocmit un act pe care l-a semnat, dar fără să-l citească, crezînd că este vorba despre un împrumut. Cercetările ulterioare au adus în fața instanței și un martor, Constantin Vîlea, care a asistat la încheierea între cei doi a unui contract de vînzare-cumpărare și chiar a numărat cele 62 milioane. Declarația lui a determinat Poliția Onești să nu înceapă urmărirea penală împotriva lui Ion Ciubotaru „întrucît fapta nu există”. Ca urmare, instanța a hotărît achitarea lui.
Un caz asemănător s-a petrecut în stațiunea Slănic Moldova, unde Bernard Anton Valeriu, administratorul SC Antoniardi SRL, a încredințat un motoferăstrău mecanic lui Gheorghe Forcoș, unul din angajații săi, pentru a tăia niște lemne. Timpul a trecut și Forcoș a „uitat” să-l restituie. „Deși am încercat să-l găsesc, el a dispărut o bună bucată de timp”, declară păgubașul. În cele din urmă, cei doi s-au întîlnit, dar Forcoș a refuzat să restituie utilajul, spunînd că-l vînduse. În schimb, în timpul cercetărilor care au urmat, el a venit cu o altă variantă: nu dăduse utilajul proprietarului pentru că acesta i-ar fi datorat o sumă de 14 milioane lei, contravaloarea mai multor salarii restante. În cele din urmă, Gheorghe Forcoș a fost achitat pentru săvîrșirea infracțiunii de abuz de încredere și obligat să restituie motoferăstrăul sau contravaloarea lui. (Daniel GORUN)
Lasă un răspuns