SINAXAR

Sinaxar ortodox

Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia

În primele trei veacuri creștine, credința creștină a fost puternic prigonită, mulți dintre cei care se închinau lui Hristos fiind uciși. Trupurile lor nu erau îngropate, ci lăsate pradă păsărilor și fiarelor sălbatice, spre mîncare. Creștinii le luau în taină, înfruntînd primejdia morții și le îngropau cu cinste. În acest chip au fost îngropate și în părțile Evgheniei mulțime de moaște și de Sfinți Mucenici. Pe vremea împăratului Arcadie (395-408), au început a fi scoase din pămînt moaștele celor uciși pentru credință, pentru că făcea Dumnezeu semne la locul unde erau îngropate, dînd prin ele tămăduiri bolnavilor și bună mireasmă. Atunci s-au aflat și moaștele multor Mucenici, din Evghenia, al căror nume îl știe numai Dumnezeu. Episcopul Toma, arhiereul Constantinopolului, împreună cu mare sobor de preoți și de credincioși, aflînd aceste «daruri» dumnezeiești, le-a așezat pe ele în biserică.

Sinaxar romano-catolic

Catedra Sfîntului Apostol Petru

Catedra Sfîntului Petru reprezintă locul de frunte pe care Petru îl deține în Colegiul Apostolic. Această investitură se regăstește în momentul în care a prezidat adunarea sfinților apostoli, care au ales pe Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul, cînd vorbește în numele celorlalți atît mulțimii adunate în fața cenacolului în ziua coborîrii Duhului Sfînt, cît și mai tîrziu, în fața Sinedriului. Prezența lui Petru la Antiohia rezultă în mod incontestabil din scrierile Noului Testament, în schimb venirea lui la Roma în primii ani ai împăratului Claudiu nu are dovezi clare în Noul Testament. Venirea Sfîntului Petru la Roma, oricare ar fi fost data la care a avut loc, precum și moartea lui aici, sînt afirmate de cele mai vechi tradiții și de săpăturile efectuate în Grotele Vaticane, în 1939, din ordinul Papei Pius al XII-lea.

Duminică, 23 februarie

Sinaxar ortodox și romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Mucenic Policarp, episcopul Smirnei

Sfîntul Policarp a fost originar din Efes și a trăit în secolul al II-lea. Murindu-i părinții, a fost crescut de o creștină milostivă, care la vremea cuvenită l-a învățat dreapta credință și poruncile vieții. La vîrsta de 20 de ani, tînărul Policarp a aflat că Sfîntul Ioan propovăduiește cuvîntul Domnului și a mers după dînsul, devenindu-i în scurt timp unul dintre cei mai rîvnitori ucenici. Pe vremea împăratului Traian, cînd Sfîntul Ioan a fost surghiunit în insula Patmos, Sfîntul Policarp a devenit episcop al Smirnei. În vremea aceluiași împărat, a scris o epistolă care se păstrează și astăzi, către Filipeni. Pe vremea împăratului Antonin cel Pios, Sfîntul Policarp a mers la Roma, unde, împreună cu papa Anicet, au statornicit data serbării Sfintelor Paști. În timpul împăratului Marc Aureliu, Sfîntul Policarp a fost prins și judecat. Îndemnat să se lepede de Hristos, a refuzat categoric. În momentul în care a fost amenințat că va fi ars de viu, Sfîntul a replicat judecătorului: „Focul cu care tu mă ameninți arde și frige un moment, dar apoi trece; eu mă tem de focul nestins al osîndei veșnice”. Atunci, a fost dus în mijlocul amfiteatrului din Smirna și ars de viu, „nu ca o carne care

se prăjește, dar ca o pîine care se coace”.

Un ucenic de-al său, Sfîntul Irineu a scris despre dînsul: „Învăța pe toți ceea ce, singur, învățase de la Apostoli și da Bisericii învățătura cea adevărată. Era, cu adevărat, un mărturisitor al dreptății, vrednic de credință”. (C.Gh.)