Autoritățile luptă împotriva drogurilor cu expoziții de desene
• singurul lucru palpabil făcut pînă acum de autoritățile locale pentru combaterea traficului și folosirii stupefiantelor este o linie telefonică, la care cei disperați pot suna pentru ajutor • nu există specialiști care să-i trateze și să-i consilieze pe toxicomani, cum nu există în județ nici un centru de dezintoxicare • nimeni nu are o statistică cu tinerii care se droghează
Autoritățile locale și centrale au început de la jumătatea anului trecut o amplă campanie împotriva traficului de droguri și a folosirii acestora în special în rîndul tinerilor. Din păcate, realitatea demonstrează că, cel puțin la noi în județ, războiul este doar unul verbal. Bunele intenții ale unora sau altora s-au lovit, pînă în acest moment, de lipsa banilor, a dotărilor și a specialiștilor.
Acest lucru a fost limpede ca bună ziua după discuțiile avute ieri de membrii Comisiei Județene Antidrog. Din tot ce s-a spus acolo, a reieșit foarte clar că nu avem mijloacele necesare pentru a lupta cu cei care vînd droguri tinerilor labili, că nu există un centru de dezintoxicare unde cei care au căzut deja în păcat să se vindece și că nu avem specialiști.
Singurul lucru palpabil făcut în această direcție a combaterii, dacă nu a stopării comercializării drogurilor, este o linie telefonică deschisă la Asociația Betania, unde un tînăr cu probleme, un vecin care a văzut un puști prizînd, frați sau părinți disperați pot să ceară ajutor. Linia s-a dovedit multă vreme după deschidere ineficientă. Motivul: lumea nu știa despre ea. Cu timpul, însă, unii au aflat că aici pot cere ajutor. Nu atîția cît și-ar dori autoritățile, dar s-a întîmplat ceva. Dovada cea mai clară e că, de la jumătatea anului trecut și pînă în decembrie 2002, au fost ajutați 12 tineri care consumau droguri. „Noi nu-i putem ajuta pînă la capăt. Îi luăm pe cei care sună la noi și-i ducem la psihiatrie. Mai departe nu mai putem face nimic. Cei de la spital se ocupă de rezolvarea cazului. Toate cazurile au ajuns la Iași”, a afirmat Andrei Muit, președintele Asociației Betania. Tot el a adăugat că, în ianuarie și februarie 2003, au fost ajutați, tot prin intermediul acelei linii telefonice, alți trei tineri cu probleme.
Pentru că ieri a fost prima întîlnire a acestei comisii din 2003, au fost prezentate și acțiunile întreprinse în județ în ultimele luni pentru ca tinerii să nu mai folosească stupefiante. Fiecare reprezentant al Inspectoratului Școlar, al Direcției de Sănătate Publică, al Direcției de Tineret și Sport și alții au spus ce-au făcut. Concluzia este că totul s-a rezumat la discuții cu liceeni sau copii de școli generale și la întîlniri cu elevi și adulți fie la orele de dirigenție, fie la ședințele cu părinții. S-au făcut expoziții de desene și s-au distribuit pliante cu drogurile existente și cu riscurile la care se expun cei care le folosesc. Intențiile au fost, evident, bune, însă rezultatele concrete întîrzie. În afară de acei copii ajutați de Betania, nu s-a întîmplat nimic notabil. După atîtea discuții cu sute de tineri, nimeni nu are o statistică despre cîți adolescenți consumă droguri. Neavînd o statistică cu doi, zece sau 20 de drogați, nu ai pe cine să ajuți. Că aceste întîlniri nu sînt eficiente o dovedesc chiar cei implicați, care au spus că la ședințele sau simpozioanele invocate lipsesc chiar cei care se droghează sau părinții lor.
Și mai grav este că, și dacă ar avea niște statistici, cei implicați în acest proiect n-ar putea oferi ajutor. În județ nu există un centru de dezintoxicare, dar nu dispunem nici de specialiști în domeniu. Tot Andrei Muit a explicat că patru oameni au fost trimiși la specializare în America, special pe aceste probleme.
La întîlnirea de ieri s-a demonstrat însă și că instituțiile angrenate în acest program nu colaborează prea bine. O reprezentantă a unei organizații neguvernamentale a explicat că ei i s-a întîmplat să vrea să le vorbească elevilor despre pericolul pe care-l presupune consumul de stupefiante, dar că nu a avut material didactic. Apoi a intervenit reprezentanul Inspectoratului Școlar, care a precizat că broșuri există, dar că ele sînt la Casa Corpului Didactic. Și că directorii de școli trebuie să le ceară, dacă vor să facă treabă.
Problema cea mai mare se leagă însă, și în acest caz, de lipsa fondurilor. Cel mai elocvent exemplu a fost dat de trimisul Direcției Județene de Tineret și Sport, care a spus că instituția unde lucrează nu are nici pînă la această oră defalcat bugetul pe acest an. El a precizat că abia după ce acest aspect va fi lămurit se va putea intra în normal și stabili ce se poate face și pentru toxicomani din punctul de vedere al DJTS. Că și de această dată greul cade pe umerii străinilor, adică ai Asociației Betania, o demonstrează că pentru centrul de dezintoxicare toți banii sînt prevăzuți să vină de la organizația olandeză. Administrația locală, care la nivel declarativ își oferă sprijinul pentru combaterea consumului de droguri, nu a dat pînă acum nici un leu. Aurel Popescu, șeful de cabinet al primarului de Bacău, a spus că au avut loc discuții pe această temă și că primăria va încerca să aloce niște fonduri.
Unul dintre aspectele care trebuie luate în seamă este că cei care se ocupă de combaterea traficului și consumului de droguri nu au suficientă experiență. Fenomenul este mai nou pentru noi, românii, decît pentru vestici. Pașii făcuți pînă acum sînt importanți în încercarea de a schimba mentalitățile existente. Fără bani, însă, această etapă nu poate fi depășită. Iar rămînerea la acest nivel înseamnă o compromitere a ideii de ajutorare a tinerilor cu probleme. Pentru că, orice s-ar spune, printre elevi, fie ei de liceu sau școală generală, se vînd droguri. Iar ideea exprimată de unul dintre participanții la ședința de ieri, cum că tinerii din județ nu consumă decît droguri ieftine, care nu dau dependență, este total greșită. Și tocmai pe asta mizează și cei care îi îmbie pe adolescenți să încerce „ceva”. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns