Cei zece inculpați în dosarul Banca Transilvania pentru care s-a dispus în urmă cu două zile prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile vor rămîne în penitenciar. Restul de zece inculpați arestați, în frunte cu fosta directoare a Băncii Transilvania, Carmen Negoiță, cei șapte foști funcționari ai băncii, precum și trei oameni de afaceri, Dorinel Popa, administratorul firmei Tandem Road, Benoni Beca, patronul firmei Amapolla, și contabila șefă a societății Amapolla, Monica Vascan, sperau ca de la miezul acestei nopți să fie liberi pentru că le expirau mandatele de arestare. Pentru că data judecării recursului s-a stabilit cu doar o zi înainte de expirarea mandatului de arestare, apărătorii inculpaților au pus la punct o strategie de tragere de timp similară cu cea din cazul Iosif Pop, care urma să-i aducă pe judecători în situația de a nu se putea pronunța cu privire la recurs. Ei voiau să meargă din pas în pas cu recuzarea magistraților pînă la recuzarea întregului corp de judecători de la Curtea de Apel Bacău. Singura instanță în măsură să judece această cerere de recuzare în bloc a judecătorilor este Curtea Supremă de Justiție din București, care nu ar fi putut face acest lucru pînă la expirarea mandatului de arestare. Asta pentru că dosarul ar fi urmat să ajungă la București ieri, iar procesul să se judece tot ieri.
Apărătorii inculpaților au crezut că vor putea proceda la fel ca în cazul lui Iosif Pop, care a fost eliberat din arestul poliției după ce avocatul său a recuzat întreg corpul de judectori din Bacău. Cum în aceeași noapte i-a expirat mandatul de arestare, el a fost eliberat. Numai că cererea de recuzare a fost respinsă ulterior de Curtea Supremă de Justiție, pe 22 ianuarie, la cinci zile de la data înaintării acesteia la instanța supremă a țării. Astăzi se judecă tot la Curtea Supremă de Justiție și recursul înaintat de Iosif Pop împotriva acestei decizii, nemulțumit de faptul că judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție îi consideră competenți pe magistrații băcăuani să-i judece dosarul. În ceea ce privește cea de-a doua cerere de recuzare a întregii instanțe băcăuane în decurs de nici două luni, încă nu s-a stabilit termen pentru acest proces.
Întreaga agitație pare să nu fi avut, însă, nici un suport, atît timp cît, pe 12 februarie, cînd judecătorii de la Tribunal au decis restituirea dosarului la Parchetul Național Anticorupție (PNA) pentru completarea urmăririi penale a celor 42 de inculpați, președintele completului de judecată a decis și menținerea stării de arest a inculpaților aflați în detenție, fără să menționeze, însă, un termen pînă la care se face menținerea. În acest mod, se pare că magistratul a luat în calcul faptul că returnînd dosarul la PNA, judecătorii nu mai au dreptul să efectueze nici un act în cauză, iar procurorii făcînd recurs încă nu au competența să ceară judecătorilor să prelungească mandatele de arestare ale unor inculpați într-un dosar care este pe undeva pe drum. Numai că ambele părți, și procurorii, și avocații, au intrat în panică, au trecut extrem de ușor cu vederea peste această formulare a judecătorilor privind menținerea stării de arest și a rezultat toată această sarabandă a termenelor care a culminat cu decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău de a prelungi mandatele de arestare cu încă 30 de zile. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns