Am primit de curînd la redacție o scrisoare pe care o publicăm în paginile noastre pentru că opinia expeditorului ni s-a părut intersantă și, în plus, poate ajuta și alte persoane înainte de a ajunge în această situație. Publicăm această scrisoare fără însă a ne asuma vreo răspundere pentru conținutul acesteia și a veridicității datelor inserate aici.
Stimată Doamnă Redactor – șef,
În speranța că demersul meu ar putea avea șanse, oricît de reduse, să capete anvergura unui semnal de alarmă care să contribuie la diminuarea unui fenomen devenit deja periculos, m-am decis să vă scriu cîteva rînduri. Remușcările și mustrările de conștiință care m-au afectat în ultimul timp m-au determinat să ezit în luarea acestei decizii, majore pentru mine. Atitudinea tranșantă a publicației dumneavoastră privind combaterea flagelului prostituției și riscurile pe care vi le-ați asumat prin abordarea curajoasă a acesteia, mi-au oferit măsura propriei lașități, determinîndu-mă să-mi exteriorizez greșeala în beneficiul, măcar a opiniei publice.
La începutul lunii februarie a.c., în virtutea activităților cotidiene, mi-am lăsat mașina într-o parcare din municipiul Bacău. La revenire am găsit aplicată pe parbriz o carte poștală (pe care v-o trimit alăturat) în care sînt prezentate, idilic, modalități de divertisment și petrecere a timpului liber în ambientul oferit de localul de noapte „Flamingo”, din oraș. Vă mărturisesc că, pînă la data respectivă, sorții mi-au fost favorabili, înzestrîndu-mă cu pregătire, situație materială bună, familie deosebită și cu un oarecare nume în acest oraș. Curiozitatea, fatalitatea sau, poate mai degrabă, acele tării de caracter pe care, într-o măsură mai mare sau mai mică, le avem cu toții, m-au determinat într-o seară să calc pragul acestui local. Greșeală fatală care, sper, nu îmi va marca existența. Politețea și condescendența afișate de cei trei huidumaci de la intrare, eleganța ambientului (trebuie să recunosc asta, deși atunci n-am fost în măsură să sesizez poleiala care disimula o lume plină de viciu și capcane), băutura fină, flash-urile care îți dau senzația că ești permanent „imortalizat”, „școala” animatoarelor și, nu în ultimul rînd, cred, mici disensiuni familiale de dată recentă, au condus la părăsirea localului însoțit, deși venisem singur. Deși însoțitoarea mea „a valorat” 150 USD (bani pe care multe familii ar visa să-i cheltuie într-o lună de zile, dar care pentru mine nu reprezintă un efort financiar semnificativ), am considerat acea noapte ca una doar ieșită din cotidian, dar pe care am uitat-o repede. Cu toate acestea, la cîteva săptămîni, „obligat” de împrejurări am fost nevoit să mi-o reamintesc și, cînd am făcut bilanțul, mi-am dat seama că am rămas cu un nume, AMALIA și cu un mic „amănunt” – o boală venerică – pe acesta din urmă transmițîndu-l și soției mele.
Deruta și panica care au pus stăpînire pe mine, m-au determinat să apelez la sfatul unor prieteni, aflînd cu stupoare că și ei erau măcinați de aceleași „secrete”, întrucît se bucuraseră de aceleași „servicii” oferite de barul „Flamingo”, la același tarif, chiar dacă însoțitoarele lor purtau alte nume. Nevoia m-a făcut să solicit sprijinul unui medic de specialitate, prieten din copilărie, care a găsit de cuviință să-mi trateze și moralul, îmbărbătîndu-mă că nu sînt singurul și are o întreagă clientelă formată din, coincidență, vizitatori de dată recentă ai aceluiași local. Din acel moment am rămas singur în fața propriei conștiințe, golită de orice fel de scuze și doar cu o singură întrebare retorică – oare ce opinie ar avea distinsul proprietar (un nume cu rezonanță în orașul nostru) în al cărui spațiu de la magazinul „Adal”, crește și se dezvoltă, sub o aparentă legalitate, un adevărat focar de infecție? Și, în aceeași măsură, opinia autorităților, fiindcă tot e de actualitate acest subiect? În speranța că semnalul meu de alarmă ar avea vreo șansă de mediatizare, dar cu rugămintea păstrării doar pentru dumneavoastră a identității mele, vă sînt recunoscător.
Lasă un răspuns