• cred Marin Nedelcu și Ion Poenaru, martori la desființarea din 1949 a Camerei de Comerț și Industrie • ei povestesc că biblioteca CCI a fost încărcată cu furcile într-un camion și dusă la topit, la Letea
Nu demult, Guvernul României s-a gîndit ce s-a gîndit și s-a hotărît să naționalizeze Oficiul Registrului Comerțului, care funcționa în interiorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău. Un asemenea gest nu este o premieră, pentru că, în februarie 1949 CCIA a fost naționalizată, după ce a fost trecută la structurile aparținînd Ministerului Comerțului Interior. Martori ai acestui eveniment au fost Marin Nedelcu, pe atunci secretar general al CCI, și Ion Poenaru, în calitate de impiegat, funcționar administrativ răspunzînd de Obor. Prieteni de-o viață, cei doi au acceptat să ne mărturisească despre întîmplările de atunci și starea economiei. Deși la vîrste venerabile, Nedelcu – 88 de ani și Poenaru – 80 de ani, cei doi au vii încă în amintire contextul economic și politic, la fel ca și jocurile de interese de atunci.
„Românii preluaseră forțat firmele evreiești”
În 1946, cînd s-a angajat la CCI, Nedelcu a avut mult de furcă pentru readucerea bunurilor Camerei de la Olănești, unde fuseseră adăpostite de frica sovieticilor. Mai mult, acolo fuseseră deplasați și funcționari, care acum deveniseră indezirabili pentru comunitatea evreiască din Bacău. „În timpul războiului, românii nu fuseseră prea corecți, mai ales în perioada guvernării legionare. Apăruse așa-numita «românizare», iar românii preluaseră forțat firmele evreiești, de care și-au bătut joc”, își amintește Marin Nedelcu. El spune că evreii băcăuani îi considerau legionari pe funcționarii CCI de la Olănești și nu vroiau să-i mai primească la Bacău. „M-am dat bine pe lîngă un bătrîn care era șeful lor și am reușit să-i domolesc. Piața băcăuană în perioada de după război era slab aprovizionată și se constata o creștere a prețurilor. Ion Poenaru, care răspundea de Obor, spune că inflația era uluitoare. Poenaru povestește că devalorizarea era atît de mare, încît a asistat la multe drame ale unor oameni care își pierdeau de pe o zi pe alta agoniseala. „În Obor, un cetățean și-a vîndut o pereche de boi cu 12 milioane de lei, iar a doua zi, cu acești bani nu și-a putut cumpăra decît trei sute de kilograme de grîu”. Nedelcu și Poenaru povestesc că, în comerț, se resimțea lipsa unor articole de primă necesitate: alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte. Aprovizionarea cu lemne de foc se făcea într-un mod mulțumitor, dar la prețuri foarte ridicate. De asemenea, nu se găseau cerealele. În primii ani de după război, fabricile mai importante din județul Bacău funcționau la capacitate redusă sau aproape deloc.
În domeniul agricol, impozitele nu erau pe atunci o problemă, dar cotele de cereale, lapte și carne către stat erau „împovărătoare”, la fel ca și celelalte obligații. „Omul ajungea să renunțe la pămînt, numai să nu aibă de dat cotă la stat”, spune Poenaru.
Și a venit naționalizarea
Caracteristică perioadei postbelice a fost instabilitatea firmelor. Multe își încetau activitatea (închideri, sabotaje, falimente), altele se reoerganizau (concedieri masive, rechiziții către Uniunea Sovietică), altele își transferau capitalul (exodul evreilor). Camera de Comerț își trăia de fapt ultimii ani ai existenței. Comercianții și industriașii realizau că activitatea lor era în regres, nu din vină proprie, ci din cauza intervenției tot mai accentuate a statului în întreaga viață economică. CCI a primit numeroase semnale că activitatea de tip privat se află în pericolul de a fi eliminată de monopolul statului. Întreprinzătorii se aflau în situația de a nu înțelege în totalitate ce se întîmplă, unii apreciind că perioada respectivă s-ar fi asemănat cu cea de după primul război mondial. Dar lucrurile stăteau cu totul altfel, deoarece odată cu trecerea timpului se contura tot mai clar că societatea urma să-i elimine „pe acești exploatatori ai clasei muncitoare” și lupta de clasă va lua locul economiei de piață și legii concurenței. Sfîrșitul era previzibil și a venit în 1949, cînd, după naționalizare, camerele de comerț au fost desființate. Ministerul Comerțului și Alimentației a solicitat o situație a bunurilor aflate în proprietatea CCI Bacău, pentru a fi pregătite de predare către Direcția Comercială Județeană Bacău. Astfel, în ziua de 18 februarie 1949, reprezentanții CCI Bacău, respectiv Mandel Rosemberg – președinte și Marin Nedelcu – secretar și cei ai direcției comerciale au îndeplinit ordinul de predare-primire. „Cea mai mare durere” a impiegatului Ion Poenaru a fost cînd statul a confiscat toată biblioteca: „Au încărcat cărțile cu furca într-un camion și le-au dus la Letea, la topit”. Pentru că știu ce s-a întîmplat atunci, cei doi regretă naționalizarea Registrului Comerțului, fapt petrecut în zilele noastre. „Este o prostie să treci comerțul de la camere la Ministerul de Justiție. E o eroare, provenită din dorința de a aduce cîțiva bani la buget, dar care dăunează grav economiei”, opinează Poenaru.
Lasă un răspuns