Sîntem, zilnic, intoxicați cu tot felul de scenarii, variante, supoziții privitoare la o temă majoră ce domină politica internațională: conflictul irakian. Și bineînțeles, cu planurile americane ce vizează o largă desfășurare de trupe și tehnică militară de ultimă oră, ca și o amplă participare internațională, în special a țărilor membre și viitoare membre NATO, avînd ca principale priorități eliminarea arsenalului nuclear, biologic și chimic irakian ca și anihilarea terorismului internațional prin eliminarea unuia dintre marii teroriști ai lumii, considerat a fi în permanentă legătură cu Bin Laden, nimeni altul decît sîngerosul dictator, Saddam Hussein. Posibil ca în toate acestea să existe un sîmbure de adevăr. Dar tot acest teatru bine regizat și plasat în conștiința oamenilor prin mass-media, printr-o abilă manipulare și prin care Irakul este considerat statul cel mai periculos din lume, are un singur obiectiv major: extinderea hegemoniei Statelor Unite asupra întregului glob prin toate mijloacele militare, politice, economice și culturale necesare. Și alte intervenții americane în lume au fost pregătite cu mult timp înainte de a începe și au avut în vedere operațiuni militare profitabile, în final, intereselor acestora și care au făcut obiectul unei lente și intense pregătiri psihologice a opiniei internaționale.
Înainte de toate, ofensiva anti-irakiană trebuie plasată în perspectiva mai largă a luptei pentru păstrarea dreptului occidental – în esență american – asupra acestei materii prime vitale care este PETROLUL. Unul dintre mijloacele cele mai eficiente de spoliere a lumii a treia este ilustrat de această acaparare a materiilor sale prime. Petrolul, resursă naturală esențială pentru economia americană, ce este un mare consumator de petrol, înghițind 25% din producția mondială, mai bine de jumătate din această cantitate procurînd-o din import -, dar situat pe teritorii care nu aparțin americanilor, trebuie să rămînă la dispoziția Statelor Unite. De aceea, acestea din urmă sînt pe picior de război pentru a cumpăra un petrol care nu le aparține în cantitatea și la prețul hotărît de ele. Iar interesul deosebit pentru Irak rezidă din poziția pe care această țară o ocupă între primii zece producători mondiali de petrol, respectiv locul 9 în anul 2002, cu o producție de 2,40 milioane barili /zi, ca și a locului 2 între primii zece deținători de rezerve de țiței în 2001, cu o rezervă de 112 miliarde barili. Nu numai petrolul, dar și voința Israelului au jucat un rol primordial în intenția administrației Bush de a declanșa un conflict. Mai mult decît atît, creșterea puterii în regiune a Irakului, capabilă virtual să contracareze planurile americano – israeliene în acest loc al lumii, a apărut insuportabilă Washington-ului. De unde și campaniile de presă incendiare atît în Statele Unite cît și în Israel, reluate și susținute de aproape toate marile mijloace mass-media europene. Iar încordarea europeană născută între statele occidentale pare să fie preambulul unei lupte surde pentru redefinirea raporturilor de putere dintre o Americă ce dorește să-și întărească supremația beneficiind de „partea leului” pe de o parte, și o Europă care este încă departe de această materie primă vitală care este petrolul. Din această perspectivă, șansa de a face din Irak o breșă de mari proporții în puternicul cartel OPEC, un avanpost pentru controlul Golfului și de a instala acolo un cap de pod pentru exportul de petrol pare să justifice într-un fel imensele pregătiri și sacrificiile inevitabile unui asemenea conflict. Ceea ce este de asemenea interesant este și că planurile americane pentru un eventual post conflict au în vedere repetarea proiectului de reconstrucție a Japoniei după al doilea război mondial. Acțiune ce înseamnă că are ca rezultat enorm de mulți bani pentru economia americană ce va fi implicată, prin ramurile ei, în refacerea Irakului. Ca și o dominație absolută asupra petrolului, a principalelor companii petroliere americane. Ca și în cazul războiului din Golf din 1991, Statele Unite doresc acest război și l-au și provocat în ciuda opoziției celorlalte puteri mondiale. Iar dacă ONU sau Națiunile Europene ar fi beneficiat de un autentic statut de independență, nu s-ar fi admis nimic din toate acestea. Pentru a anihila voința populației, pentru a-i distruge capacitatea economică, pentru a-i reduce numărul și a-i slăbi sănătatea, SUA au impus în Irak, în 1991, embargouri, au ordonat o blocadă navală americană, ceea ce a constituit un act de război, au bombardat deliberat instalațiile electrice, depozitele de alimente, au lipsit în mod intenționat poporul irakian de medicamente vitale, de apă potabilă, de hrană și de alte produse și servicii de primă necesitate, fapt ce a provocat deja peste un milion de morți în sînul populației civile irakiene. Un comportament ce contrazice Convențiile internaționale, ca și Declarația drepturilor omului. Cu toate protestele numeroaselor țări și organizații, americanii își văd liniștiți de treabă, impunîndu-și pe deplin supremația. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns