Prețuri ridicole pentru publicitatea pe clădirile Consiliului Județean
• tarifele erau destinate închirierii unor fațade pentru publicitatea Petrom
Deși are un aparat propriu despre care susține că „muncește în folosul comunității”, conducerea Consiliului Județean (CJ) vine uneori în fața aleșilor cu propuneri aflate departe de realitate. Cel mai clar exemplu a fost în primăvara anului trecut, cînd o hotărîre de închiriere a spațiului de la Galeriile Alfa a trebuit modificată, pentru ca, în final, să se renunțe la idee. A fost nevoie de răscoala unor consilieri județeni, care au aflat cu întîrziere că votaseră mai mult o cedare gratuită decît o închiriere a respectivului imobil. Ceva asemănător s-a întîmplat în ședința CJ de săptămîna trecută, cînd consilierii au avut de aprobat o hotărîre privind închirierea de contracte civile și de stabilire a tarifelor pentru expunerea panourilor publicitare pe clădirile aparținînd Consiliului. Prețurile propuse pentru închirierea fațadelor clădirilor CJ erau de 5,5-15,5 dolari/metru pătrat, anual.
Primul care a sesizat că prețul propus este ridicol de mic a fost Constantin Avram, care a afirmat că „această propunere este foarte «generoasă», iar suma e modică; costă mai mult formularul de factură!” Din discuțiile care au urmat a reieșit că o firmă de publicitate închiriază în municipiul Bacău un panou cu 5-600 de dolari pe lună, iar prețurile propuse de conducerea CJ sînt prea mici.
Ștefan Talambă a sugerat să se organizeze o licitație pentru stabilirea prețurilor, dar Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean, i-a replicat că asta ar cere timp, iar Petrom, care de fapt a solicitat dreptul de afișaj, se grăbește. Pînă la urmă a fost aprobată propunerea lui Ioan Lupu, adică menținerea tarifelor propuse, dar să nu fie anuale, ci lunare. Foarte mirați s-au arătat ulterior unii dintre consilieri de faptul că propunerea conducerii CJ menționa prețuri atît de mici și nimeni din aparatul propriu al Consiliului nu i-a avertizat asupra prețurilor de pe piață. Întrebarea care a urmat a fost dacă nu cumva cineva de la CJ a avut oarece interese în stabilirea unor chirii foarte mici. În plenul CJ, nimeni însă nici unul dintre consilierii județeni care se arătau teribil de nemulțumiți nu a avut curajul să ridice aceste probleme. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns