Mihai BUZNEA
Prin programele Televiziunii Naționale continuă să bată vîntul schimbărilor, al primenirilor de bun augur, mult-dorite și așteptate de telespectatorii care știu să discearnă între bun și rău, între necesar și facil, între autentic și artificial. Chiar dacă noutățile de-acum au mai fost purtate cîndva, ca formule și mesaj artistic, nu înseamnă că ele sînt mai puțin valoroase, că nu vor fi primite cu real interes și satisfacție nedisimulată.
Canalul România Cultural deja s-a impus prin originalitatea și calitatea demersului său editorialistic, în pofida unor reluări de emisiuni de pe România Actualități, sau poate și tocmai de aceea. S-a demonstrat: ce e frumos, revezi cu plăcere. În scurt timp vom avea surpriza plăcută de a ne reîntîlni cu Teatrul Național de Televiziune. Eveniment care, sper că veți fi de acord, va semnifica revenirea la o normalitate a cărei absență din ultimul deceniu și aproape jumătate devenise frustrantă. Se face, astfel, dreptate. Față de arta teatrală, dar și față de telespectatorul care se vede obligat să suporte din toate părțile atacurile tele-mediatice ale peliculelor de cea mai joasă speță ce ridică, chipurile, la rang de artă de larg consum violența, agresivitatea, prostul gust, sexul, banditismul și toate celelalte „virtuți” promovate pe micile ecrane cu un apetit ce parcă ar anunța iminența sfîrșitului lumii. Iată motive pentru care aștept cu plăcere și nerăbdare reîntîlnirea cu arta adevărată: cu marii dramaturgi, actori și regizori ai spectacolelor-regale difuzate prin anii ’70 de nedrept-hulita, de unii – acum, Televiziunea Română, ultimul fiind, dacă cumva memoria nu-mi joacă feste, Integrala Shakespeare, realizată de BBC și difuzată, săptămînă de săptămînă, în fiecare seară de luni, timp de vreo doi ani și jumătate. Un cadou de mare valoare estetică oferit nouă cu dărnicie. Sau, în aceeași receptivitate adîncă, montările de succes ale autorilor autohtoni, precum Caragiale, Victor Ion Popa, Tudor Mușatescu, Alecsandri, Paul Everac, dar și ale multor iluștri dramaturgi francezi, americani, ruși, italieni, norvegieni sau sîrbi. O întreagă galerie de oameni de teatru ale căror creații au defilat, de-a lungul anilor normali, pe ecranele alb-negru ale televizoarelor noastre. Și să nu-i uităm pe actori, pe marii noștri actori care ne-au încălzit inimile și ne-au bucurat sufletele cu creațiile lor scenice.
Din acest benefic demers al Canalului România Cultural, cred că cel mai mult va avea de cîștigat provincia. Dacă telespectatorul bucureștean iubitor de teatru are posibilitatea să se răsfețe cu spectacolele Naționalului și ale celorlalte scene ale Capitalei, iar cel din Craiova, Tg. Mureș, Cluj-Napoca mai prinde cîte-un turneu odată – de două ori pe an, noi, ceilalți, sîntem lipsiți de această ofertă, obligați să ne mulțumim doar cu producțiile locale, acolo unde teatrele încă mai funcționează, cum e și fericitul caz al Bacăului, sfidînd realitățile timpului, cu sprijinul autorităților locale.
Teatrul Național de Televiziune redevine, astfel, un teatru al celor mulți, dar fără ca acest statut să-l oblige să abdice de la criteriile calitative ce l-au consacrat cîndva. Aștept primul gong ca pe un eveniment cultural de excepție. Vă recomand să fiți cu toții prezenți la întîlnire, fiindcă pasiunea pentru miracolul de pe scenă ne va răsplăti regește.
Lasă un răspuns