Curios să mai aflu ce e nou pe la „Realitatea TV”, duminică seara am avut surpriza să-l redescopăr pe cel dintîi ge(olog) al țării, adică pe ex-prezidentul și trilateralul domn Emil Constantinescu. Dînsul, personal, în carne și oase. Mai mult oase și ceva mai îmbătrînit de cînd, scîrbit de toate și de toți, își încheia mandatul de la Cotroceni. De-o dată, față în față cu „vectorul” Cristoiu. Credeam că venise (cu inexplicabilă întîrziere) să ceară socoteală fostului director de la”Bulina roșie” pentru usturătoarele țepușe ce i le înfipsese prin tălpi și prin alte locuri sensibile pe vremea cînd prezida țara. Mă înșelasem. Discuția ‘mnealor se desfășura calm, liniștitor, fără nici cel mai mic semn de reproș despre vreun comportament curat-murdar! Ar fi fost un gest sinucigaș din partea oaspetelui care venise cu vădita intenție de a-și motiva public reintrarea bruscă în viața politică românească. Îndelungata sa tăcere de pînă atunci nu se datora jurămîntului pripit de la finele mandatului prezidențial privind renunțarea pentru totdeauna la politichie, „grație” trădării unor „tovarăși de drum”, ci preocupărilor asidue pentru conceperea operei vieții sale zbuciumate reprezentată prin acea „Tetralogie” despre care nu s-a prea comentat pozitiv prin presă. Apoi, savantul ge(olog) a trebuit să răspundă și invitației unor prieteni aciuați cu niscai afaceri prin Republica Chile și care i-au sponsorizat o călătorie de studii (întîrziate) prin Anzii Cordilieri. De altfel, în timpul întîlnirii tete-a-tete cu Ion Cristoiu, domnul Emil s-a revăzut (prin secvențe de film) plimbîndu-se, științific, cu prietenii sponsori și cu ciocănașul scormonitor de roci, într-o sălbatecă zonă aridă sud-americană, le peste patru mii de metri altitudine, unde, după spusele domniei sale, n-a căzut o picătură de ploaie de mai bine de o sută de ani! Nu ne-a povestit, însă, nimic despre cum a căzut dînsul, în eroică luptă cu rocile străine, de și-a zdrobit o gleznă, cu greu reparată de medici de marcă din… Paris.
Eram tare curios să aflu ce anume a descoperit domnul Constantinescu prin cele îndepărtate colțuri de lume, dar „Vectorul” a îngăduit invitatului să-și facă numărul și să-și adune jarul pe turta proprie. În schimb, ne-a emoționat pînă la lacrimi arzătoarea sa grijă pentru destinele țării, amintirile despre locurile natale din Brădetul Argeșului, de unde îi tot vin semnale de încurajare pentru cîștigarea următoarei bătălii de cucerire a Cotrocenilor. Dar mai cu seamă, am luat cunoștință de durerea ce-l încearcă pentru neputința de care dă dovadă actualmente opoziția din țară față de Putere. Tocmai nevoia de „coagulare a tuturor forțelor de centru-dreapta” îl poartă din nou în luptă pe fostul prezident care-i în stare să-l regăsească pe legendarul călugăr Vasile pentru a fi binecuvîntat.
În numele acestei cauze a ctitorit o nouă formațiune politică intitulată „Acțiunea Populară”. Nu știm cît la sută e „acțiune” și cît „populară”. Dacă, cumva, e prea populară, slabe speranțe de succes, întrucît majoritatea covîrșitoare a electoratului (adică poporul) a luat-o tare spre stînga!
La sfîrșitul convorbirii noastre, șmecherul satir de Găgești l-a cam tras în piept pe dom’ fost președinte, rugîndu-l să facă scurte aprecieri ale unor personalități politice: Iliescu, Năstase, Roman, Stolojan și Zoe Petre. Aceasta, nu înainte ca „Vectorul” să-l flateze pe invitat cu vorbe de laudă despre „portretistica de marcă” ce se regăsește în miile de pagini ale „Tetralogiei” fostului prezidente.
Sincer să fiu, oaspetele Cristoiului a opinat rezonabil la adresa primilor trei politicieni. Cu Zoe Petre a exagerat peste foarte! Știm de ce. M-a surprins, însă, profunda sa ironie despre Theodor Stolojan, pe care îl aprecia a fi un bun finanțist, însă total detestabil pentru prima funcție din PNL. Mă întreb: cum vor decurge discuțiile dintre Constantinescu și Stolojan (dacă vor avea loc vreodată) privind coagularea tuturor forțelor de centru-dreapta? Sau mai bine să nu mă mai întreb! Poate faceți și dumneavoastră la fel, fiindcă în agendele proprii așteaptă a fi rezolvate chestiuni ceva mai serioase. Nu-i așa? (Toma JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns