Mihai BUZNEA
Bărbatul din fața mea e cătrănit rău de tot! Vorbele îi curg ca o avalanșă, abia reușesc să urmăresc firul ideilor, dar realizez că omul acesta are dreptate în tot ceea ce-mi spune. În timp ce perorează, mîinile îi răscolesc un teanc de hîrtii, luîndu-le ca martore ale nădufului și argumentației sale. E „bazat” în tot ce-mi spune, cunoaște legile ca un jurist de clasă, cu toate că-n viața de toate zilele, peste treizeci de ani, nu a fost decît muncitor mecanic, apoi maistru petrolist. Așa a ieșit la pensie. Batjocură, nu altceva, nici că se putea o mai mare bătaie de joc! Muncești de ți se-ndoaie oasele, înghiți la păcură de poți să te transformi în feștilă și cînd vine vremea să-ți primești drepturile constați că ești tratat ca un fel de cerșetor, de tolerat sau altceva de acest soi, sau mai nou, că tot se poartă, ca un second man. Peste tot pe unde m-am adresat am avut sentimentul că stau de vorbă cu pereții sau cu extratereștri. Priviri indiferente, inexpresive și ridicări din umeri: „…asta-i situația, noi n-avem ce face!”. Haos mai mare nici că se poate, incoerență totală care te arde tocmai acolo unde te doare cel mai tare, la buzunare. Pentru fiecare an de muncă primesc cam 40.000 de lei lunar. Am o pensie de sub 1.500.000 de lei, calculată la salariul din ’90. Pentru aceeași meserie și vechime, foști colegi de schelă, pensionați 12 ani mai tîrziu, au dreptul la de trei-patru ori mai mult! Unde-i coerența? Am cerut explicații pe filieră: la județ, la Oficiul central de pensii. Același răspuns servit pe tavă: asta-i legea! Păi, dacă legea e proastă, și mai toată lumea e de acord cu asta, de ce nu se schimbă? De ce se mențin aceste nedreptăți strigătoare la cer? În țara asta riști să mori cu dreptatea în mînă și nimeni nu mișcă un deget pentru a face ceva. Am vrut să intru în audiență la ministrul Sîrbu, mi s-a dat și o programare, dar cînd să mă primească a fost, chipurile, chemat nu știu unde și m-am trezit că stau de vorbă cu o funcționară ce părea cam căzută de pe o altă planetă: nu cunosc, nu mă pot pronunța, doar dom’ ministru vă rezolvă. Acu’ ne mai dă 3,5 la sută indexare, cine-o lua-o, că pînă o vezi s-ar putea să mai treacă printr-un regim de ajustare, taman cît să-ți cumperi trei-patru covrigi. Cacealma mai ceva ca pe vremea Răposatului, curge potop cu d’al-de-astea, ce costă, le-nghiți fiindcă n-ai încotro. Eu chiar mă gîndesc la ceva: să mă duc la dom’ ministru al Muncii și Solidarității Sociale cu talonul de pensie și o lumînare aprinsă și să i le dau de sufletul săracilor, că o fi avînd și dumnealui greutăți, ca fiecare. Nu pentru că aș fi prea darnic, dar cu dania pe care o primesc prin grija domniei sale tot nu pot face mai nimic, oricum mănînc răbdări prăjite, deci paguba ar fi, și nu prea. De ce să mă mai amăgesc că am pensie? Scap de-o grijă. Le servesc, odată cu aceasta, și-o idee: cu ei, cu milionul și jumătate de lei, ar putea să facă și o recorelare în sistem pentru trimestrul următor, sau o indexare ori o compensare, ar mai detensiona bugetul național de asigurări sociale pe o pătrime de an și ar bifa încă o realizare în actuala epocă de împliniri mărețe. Ei, ce părere aveți ? Îmi dați dreptate? Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat, că de rezolvat tot nu aveți cum dumneavoastră, ziariștii, dar cel puțin ne mai eșapăm supărările. Da, era să uit: propun Executivului, primului-ministru, ca la prima remaniere a sistemului guvernamental Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să-și schimbe denumirea în Ministerul Discriminării Sociale. Pentru că asta face, de fapt. Demonstrați-mi că nu am dreptate și-mi retrag toate reproșurile. Aveți curajul?
Lasă un răspuns