Prima primăriță căreia i-am trecut pragul a fost Maria Juncu. Deși am schimbat data întîlnirii de vreo două ori, atunci cînd i-am telefonat și i-am spus că vin a acceptat bucuroasă. N-am simțit nimic din atitudinea altor primari, care te amînă la infinit, pe motiv că ar fi extrem de ocupați. Și Maria Juncu era ocupată, dar atunci cînd am ajuns la ea în birou a strîns cele cîteva hîrtii pe care le avea în față, a trasat rapid cîteva sarcini unor bărbați angajați la primărie, apoi am început să vorbim. Discuția s-a legat foarte simplu, pentru că interlocutoarea mea chiar avea ce povesti.
Maria Juncu s-a născut pe 29 martie 1939. „În comuna Itești, cum erau împărțite localitățile pe vremea aia. Am fost opt copii la părinți, din care am rămas doar șase. Am rămas trei frați și trei surori și mi-aduc mereu aminte de vremurile acelea foarte frumoase”, a început primărița să-și depene amintirile. A avut frați mai mari care au ocrotit-o și același sentiment l-a simțit în fiece zi și din partea părinților.
După ce a absolvit gimnaziul, Maria a urmat liceul, iar la 18 ani s-a înscris la CAP. „Nu știu cum, dar mereu am fost șefă. Chiar din primul an la CAP am fost aleasă șef. Doi ani am fost șef de echipă, apoi m-au pus brigadier la Ciumaș, satul în care m-am și născut. Era un sat de răzeși. Oamenii aveau cîte 15-20 de hectare. Încă de la început mi-a plăcut să muncesc. Atît știam: că trebuie să fac producție. Munceam de dimineață și pînă noaptea în fiecare zi, iar dimineața o luam de la capăt. Mai erau doi brigadieri, bărbați. Lor însă le mai plăcea șprițul, mai pierdeau actele sau uitau de anumite treburi. Oamenii simțeau diferența. Eram mai conștiincioasă, mai muncitoare”, și-a amintit Maria Juncu. După vreo șase ani ca brigadier, interval în care CAP-ul cam șchiopăta, lumea a propus-o pe ea să devină șef. Știa cum să facă lucrurile să meargă, scotea producție și a fost aleasă în unanimitate. „La ora 12.00 m-au ales, iar o oră mai tîrziu m-am dus la magazie. Am încărcat toate produsele în șase vagoane, fiindcă se fura. Mi-am zis că trebuie să am grijă de recoltă. Am dus totul în magazii. Prin februarie am cumpărat un tractor, apoi în mai am luat altul. Am închiriat tractoarele la Direcția de Drumuri și mi-au dat 100.000 de lei. Erau bani grei pe-atunci. Cu banii aceia am luat un autobuz, pentru că eram dornică să trimit copiii oamenilor la școală cu mașina. Să facă navetă. Și am reușit. A fost un lucru mare pe-atunci, iar oamenii s-au bucurat că fiii lor nu mai trebuiau să meargă pe jos kilometri întregi”, ne-a explicat Maria Juncu prima mare realizare a ei.
Era, de fapt, începutul. Marea dorință a Mariei Juncu a fost însă să facă drumurile din sat. A fost prima idee care i-a încolțit în minte atunci cînd a fost aleasă în fruntea CAP-ului. „În ziua în care am fost aleasă la CAP, a venit în comună secretarul Roșu. N-a putut intra cu mașina din cauza drumurilor foarte rele. L-a adus cineva cu căruța și de-abia a ajuns. Atunci mi-am promis că o să fac toate drumurile, chiar și ultima uliță din comună, practicabile”, recunoaște primărița.
Încet, încet, au urmat și alte realizări. Pentru că oamenii aveau salarii de mizerie, șefa de la CAP a dispus ca oamenii să primească produse. „Nu era foarte mult, dar n-aveam altă șansă să le cresc veniturile. Știam că dacă nu vor simți că trăiesc mai bine, oamenii n-or să mai vină la muncă”, spune Maria Juncu.
Toate astea i-au determinat pe unii apropiați să o propună la funcția de primar. A fost aleasă în 1979, fără emoții. „Imediat am început să-mi stabilesc niște priorități. Mi-am dat seama că am nevoie de femei. N-aveam femei la treabă și aș fi vrut să le văd că muncesc, că au și ele bani la fel ca bărbații. Toate îmi spuneau însă că au copii și că n-au cu cine să-i lase. Așa m-am apucat și am făcut în fiecare sat grădinițe cu program de cămin. Mamele își duceau copiii acolo dimineața și-i luau acasă seara. Prea mult nu cheltuiam cu cei mici, fiindcă dădeam totul de la ferme: carne, ouă, făină și restul. Cînd am reușit și chestia asta m-am simțit foarte mîndră, pentru că ajutasem zeci de familii. Și oamenii au înțeles și ei asta”, a mai spus primărița.
Pentru Maria Juncu lucrurile au mers bine pînă pe la sfîrșitul anului 1981. Atunci a simțit că nu mai poate. Pur și simplu. Avea acasă o familie, verifica tot ce înseamnă producție, iar restul problemelor de administrație era tot pe umerii ei. „Începusem să dau semne de oboseală. Cînd terminam seara pe la șapte, opt, aflam că trebuie să plec la teleconferința cu primarii la Filipești. Plecam cu ce puteam: pe jos, sau cu șareta. Stăteam pînă pe la 12 noaptea, apoi veneam acasă și dimineață o luam de la capăt. Alexandrina Găinușă mă aprecia foarte mult, dar eu nu mai puteam. Atunci m-am dus la ea și i-am spus că vreau să mă mut la Bacău”, susține primărița.
I-a acceptat propunerea, dar cu titlu de provizorat. Primul secretar de la județ a mutat-o pe Maria Juncu la Spațiul locativ, la Bacău, și i-a dat în administrare zona Bistrița Lac și centrul orașului. Totul însă cu condiția ca, după doi ani, să revină în funcția de primar la Berești Bistrița. Lucrurile au fost bătute în cuie, dar, de fapt, n-avea să se mai întoarcă decît mulți ani mai tîrziu. „Am stat la Spațiul locativ 14 ani și m-am ocupat de două mii de blocuri. M-am obișnuit cu viața de oraș. Nu vroiam să mă întorc la zootehnie. Numai cît mă gîndeam îmi aduceam aminte de mirosul silozului, care mi se impregna în haine, pentru că treceam zilnic pe la ferme”, povestește Maria Juncu.
Am fost, sînt și voi fi revoluționară pînă mor
Maria Juncu poate spune cu mîndrie că și la oraș s-a făcut reamrcată prin muncă. Zona Bistrița Lac a devenit una rezidențială, iar ea a avut o contribuție însemnată pentru transformarea spațiilor verzi de pe lîngă blocuri, dar și pentru felul în care arătau scările interioare ale clădirilor. Cînd se simțea mai bine în munca pe care o făcea, după revoluție, postul ei s-a restructurat. „Am fost dată în șomaj. Am mîncat și pîine dintr-asta. Primeam ajutor de șomaj de 90.000 de lei, asta prin ’94. Am acceptat situația pînă într-o zi, cînd m-am hotărît să mă întorc la Ciumaș, în comuna Berești Bistrița. Aveam pămînt și știam să fac agricultură”, și-a amintit Maria Juncu.
Unul dintre resorturile întoarcerii acasă au fost vorbele oamenilor din comună, care-i spuneau că se fură pe rupte de pe la ferme. „Am fost, sînt și voi fi revoluționară pînă mor. M-am dus acasă, la Ciumaș, și am făcut cultură de 42 de tone la hectar la sfeclă de zahăr. La puțin timp oamenii m-au propus din nou să fiu primar”, a adăugat Maria Juncu.
La alegerile din 1996 a pierdut la șase voturi diferență. Postul de primar l-a cîștigat un bărbat, dar oamenii au propus-o pe ea să fie viceprimar. Cu greu a acceptat. „Cred că am pierdut alegerile pentru că nu m-am ocupat suficient. Chiar în duminica de votare a fost înmormîntarea cuscrului meu. M-am gîndit atunci că alegeri or să mai fie. Că, dacă nu mă duc la înmormîntare, familia mea n-o să uite niciodată. Și am ales să nu mă mai duc la alegeri”, a explicat ea.
Funcția de viceprimar i-a convenit însă de minune. „Așa mi-am făcut drumurile în comună. Nu există astăzi șosea asfaltată ca lumea, ori drum nepietruit. Am rezolvat cu gunoaiele din sat, am strîns tot ce nu era la locul lui. Cred că oamenii au remarcat că mă zbăteam, că făceam cu mijloace puține tot ce puteam”, este de părere fosta viceprimăriță. În cei patru ani de mandat au fost însă și multe lucruri pe care le-a văzut și nu i-au plăcut. „Cu primar bărbat, am stat în primărie cu lumînare, fiindcă spunea că nu sînt bani să plătească lumina”, mai spune critic Maria Juncu.
În 2002, detașat, ea a fost aleasă primar. A scăpat imediat de secretarul primăriei și de contabil, despre care bănuia că își scot bani din gestiune fără temei legal. „După ce-am fost aleasă, ,mai întîi am renovat primăria. Am schimbat interioarele, mi-am făcut și biroul meu să arate a birou de primar și am amenajat curtea exterioară. Mai aveam însă o problemă: să mă conving de ceea ce făceau secretara și contabila. Am venit la primărie, timp de două săptămîni, în fiecare noapte și verificam documentele. Așa am descoperit că pe niște ordine de plată, cele două, cu semnătura mea falsificată și cu ștampila Consiliului local, încercau să scoată bani. Imediat am trimis o adresă la Consiliul Județean și a venit secretarul Traian Milon. Au fost date amîndouă afară, iar acum sînt în pușcărie. A fost condamnat și fostul primar, dar lui i-au dat drumul, că-i în vîrstă”, a mai spus Maria Juncu.
Lasă un răspuns