Una dintre marile nedumeriri ale Vioricăi Marcu de acum se leagă de raportul dintre administrație și politică. Pentru că, în opinia ei, una n-ar trebui să aibă legătură cu cealaltă. „Eu nu știu cîți din cei 60 de primari ai PSD fac politică din convingere. Chiar nu știu și nu înțeleg de ce administrația trebuie să aibă legătură cu politica. Pentru că pentru această sferă de activitate există niște legi. Iar mie mi se pare foarte simplu: ca să meargă lucrurile, aceste legi trebuie să fie respectate de toată lumea. Nu mai putem face administrație locală așa, oricum. De aceea sînt și independentă, pentru că nici un partid nu m-a convins”, a spus foarte deschis primarul din Traian.
Dacă rezultatele mă mulțumesc, o să mai candidez
Viorica Marcu, chiar dacă nu spune din modestie, este percepută printre ceilalți primari, cei mai mulți bărbați, ca o persoană foarte fermă și foarte pusă la punct cu ceea ce cere sau întreabă. De aici, probabil, și dorința ei de a le cere celor din jur la fel de mult. Am întrebat-o și pe ea la un moment dat dacă va mai candida sau nu la funcția de primar. Și mi-a răspuns că în cei trei ani de cînd ocupă acest scaun n-a fost tentată să renunțe. Cît despre o viitoare candidatură, a răspuns că deocamdată nu s-a decis. Că dacă va avea suficiente rezultate cu care să iasă în fața alegătorilor, va mai candida. Altfel, nu. „Consider că e puțin ce-am făcut. Că trebuie să vii cu ceva solid în fața cetățenilor, dacă vrei să te aleagă. Trebuie să lași ceva în urmă. Am terminat două corpuri de școală, biblioteca comunală, însă ar mai fi de făcut proiectul de aducțiune cu apă la Traian și Prăjești, pe programul SAPARD și altele. Nu-mi fac iluzii că de cînd sînt primar n-am «cîștigat» suficienți dușmani, dar îmi asum riscul. Știu că n-am mulțumit pe toată lumea, dar n-aș fi eu, n-aș putea să mint oamenii”, a spus primărița. Care, într-o discuție avută cu ceva timp în urmă cu fostul prim ministru al României, Victor Ciorbea, s-a prezentat ca fiind „un primar debutant, la al doilea mandat primar, iar la al treilea primar adevărat”.
Lasă un răspuns