Sinaxar ortodox

Redacția Ziarul de Bacău

Pomenirea Sfinților Mucenici Efrem, Vasilievs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton și Eterie

Aceștia au trăit în secolul IV. Episcopii Efrem și Vasilevs au fost trimiși de patriarhul Ierusalimului să propăvăduiască pe Hristos în țara Sciților, Efrem în părțile de la Dunăre, iar Vasilevs la Cherson (Crimeea). Ajuns în zona Dunării, Sfîntul Efrem a adus pe mulți dintre păgîni la credința în Hristos, însă mulțimea necredincioșilor l-a acuzat că strică vechile obiceiuri și i-a tăiat capul. Suferințele nu l-au ocolit nici pe Sfîntul Vasilevs. Prins și bătut de păgîni, a fost alungat din cetate, însă, datorită minunilor pe care le făcea, credincioșii l-au chemat înapoi. Furia necredincișilor s-a întețit și ei au intrat peste el în casă, l-au tîrît pe ulițe și l-au omorît, călcîndu-l în picioare. Au venit apoi și alți episcopi pe scaunul Chersonului: Evghenie, Elpidie și Agatodor, care au primit și ei cununa muceniciei, după multe chinuri. Eterie a fost trimis din Ierusalim tot la Cherson, unde a ridicat o preafrumoasă biserică. Venind spre Constantinopol, pentru a discuta cu împăratul problemele cetății, a murit și a fost îngropat în insula Aas. La rugămintea creștinilor de acolo, a fost trimis episcop Sfîntul Capiton, care era și făcător de minuni. Într-o zi a fost prins de o furtună năpraznică pe mare și, în urma naufragiului, a ajuns în mîinile unor păgîni care l-au ucis.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfintelor Perpetua și Felicitas

Cele două sfinte martire au trăit în secolul al III-lea. Sfînta Perpetua era o tînără mamă, în vîrstă de 22 de ani, care a fost închisă pentru credința sa. Deși avea un copil în fașă și era implorată zilnic de tatăl ei, care era păgîn, să renunțe la creștinism, Sfînta a refuzat orice compromis, dorindu-și mai degrabă moartea decît renunțarea la credință. Sfînta Felicitas era însărcinată în ziua cînd a fost aruncată în temniță, pentru că nu a vrut să aducă jertfe în templele romane. A născut cu două zile înainte de a fi aruncată în arenă spre a fi hrană fiarelor sălbatice. Amîndouă, alături de alți creștini, au fost sfîșiate de animalele sălbatice în circul roman. Suferințele lor au rămas scrise în istorie. (C. Gh.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.