• contribuabilii persoane fizice trebuie să le trimită completate, tot prin poștă, pînă la mijlocul lunii mai
Administrațiile financiare din județul Bacău încep azi să trimită prin poștă formularele de declarații de venit pentru contribuabilii persoane fizice și a instrucțiunilor de completare a acestora, acțiune care va fi finalizată în cursul lunii aprilie. Sistemul de expediere prin poștă a acestei documentații nu este nou la Bacău, județ care a fost anul trecut un centru pilot în care s-a experimentat această procedură, extinsă acum la nivelul țării. Acest serviciu destinat contribuabililor presupune trimiterea la domiciliul acestora a formularelor de declarații de venit global, declarațiilor speciale, instrucțiunilor de completare a formularelor, precum și plicul pretipărit cu adresa poștală a administrației financiare în a cărei rază teritorială își are domiciliul contribuabilul. Cetățenii sînt rugați ca, după completarea formularelor de declarații de venit conform instrucțiunilor primite, să le introducă în plicul preadresat, pe care-l vor depune la cutia poștală, taxele poștale fiind suportate de către stat. Finanțiștii le recomandă contribuabililor să aștepte primirea la domiciliu a formularelor de declarații de venit și instrucțiunile de completare a acestora, în acest fel evitînd deplasările inutile la sediile administrațiilor fiscale. Termenul legal de depunere a declarațiilor de venit pentru persoanele fizice care au realizat venituri supuse globalizării în anul 2002 este 15 mai 2003. Contribuabilii persoane fizice ar fi trebuit să primească fișele fiscale personale de la locurile de muncă unde au activat anul trecut. Angajatorii care nu au respectat această obligație sînt pasibili de amenzi de 10-50 de milioane de lei. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns